3. Evoluţia conceptelor morale

Deşi cultura şi religia Egiptului proveneau în principal de la andiţii din Mesopotamia şi fuseseră larg transmise civilizaţiilor subsecvente de către evrei şi de către greci, o mare, o foarte mare parte a idealismului etic şi social al egiptenilor s-a născut ca o dezvoltare pur evolutivă în valea Nilului. în pofida importării în mare cantitate a adevărurilor şi a culturii de origine andită, s-a dezvoltat în Egipt o cultură morală într-o manieră pur umană. înainte de coborârea lui Mihail, tehnici naturale similare nu făcuseră să apară o cultură echivalentă în nici o altă zonă circumscrisă a lumii.

Evoluţia morală nu depinde în întregime de revelaţie. Omul poate să extragă din propria sa experienţă concepte morale elevate. Omul poate chiar şi să facă să apară valori spirituale şi să obţină o clarviziune cosmică a experienţei sale de viaţă personală, deoarece în el sălăşluieşte un spirit divin. Aceste evoluţii naturale ale conştiinţei şi ale caracterului au fost accelerate de sosirea periodică de învăţători ai adevărului veniţi din al doilea Eden din îndepărtata antichitate şi, mai târziu, din cartierul general al lui Melchizedek din Salem.

Cu mii de ani înainte ca evanghelia din Salem să fi pătruns în Egipt, conducătorii ei morali au propovăduit acolo că trebuie să fii echitabil şi just, şi, de asemenea, să eviţi avariţia. Cu trei mii de ani înainte de redactarea Scripturilor ebraice, egiptenii aveau drept deviză: „întărit este omul care ia dreptatea ca model şi care merge potrivit căilor ei”. Ei propovăduiau blândeţea, cumpătarea şi discreţia. Unul dintre marii învăţători ai acestei epoci a avut ca mesaj: „Fiţi nepărtinitori şi purtaţi-vă just cu fiecare”. Triada egipteană a acestei epoci era Adevărul — Justiţia — Dreptatea. Dintre toate religiile pur umane ale Urantiei, nici una nu a depăşit idealurile sociale şi măreţia morală a acestui umanism de altădată din valea Nilului.

Doctrinele supravieţuitoare ale religiei Salemului au înflorit pe terenul acestor idei etice şi al acestor idealuri morale în evoluţie. Conceptele de bine şi de rău găsesc un răspuns prompt în inima unui popor care credea că „viaţa este dată celor paşnici, iar moartea celor vinovaţi”, că „cel paşnic este cel care face ceea ce se iubeşte; cel vinovat este cel care face ceea ce se detestă”. în cursul secolelor, locuitorii văii Nilului trăiseră conform acestor criterii etice şi sociale care s-au ivit înainte ca ei să fi întreţinut vreodată conceptele ulterioare ale justului şi ale falsului — ale binelui şi ale răului.

Egiptul era intelectual şi moral, dar destul de puţin spiritual. în şase mii de ani, numai patru mari profeţi s-au ridicat dintre egipteni: Amenemope, Okhban, Ikhnaton şi Moise. Egiptenii l-au urmat pe primul o vreme, l-au asasinat pe al doilea, l-au acceptat pe al treilea fără entuziasm pentru o scurtă generaţie, şi l-au respins pe al patrulea. Din nou, mai degrabă au fost împrejurările politice decât cele religioase acelea care i-au permis lui Avraam, şi mai târziu, lui Iosif, să exercite o mare influenţă în tot Egiptul în favoarea învăţăturii salemite referitoare la un Dumnezeu unic. Dar, când misionarii Salemului au intrat pentru prima dată în Egipt, au găsit această cultură evolutivă în cel mai înalt grad etică, amestecată cu criteriile modificate ale imigranţilor Mesopotamiei. Aceşti antici învăţători din valea Nilului au fost primii care să proclame că conştiinţa era porunca lui Dumnezeu, vocea Deităţii.