Ceremoniile de cult din Salem erau foarte simple. Orice persoană care semna pe tabletele de lut ale listelor bisericii melchizedeke sau punea pe ele vreun însemn, învăţa pe de rost crezul următor, la care şi subscria:
Eu cred în El Elyon, Dumnezeul Preaînalt, singurul Tată Universal şi Creator al tuturor lucrurilor.
Eu accept alianţa lui Melchizedek cu cel Preaînalt, după care graţia lui Dumnezeu este acordată credinţei mele, iar nu sacrificiilor şi ofrandelor arse.
Eu făgăduiesc să dau ascultare celor şapte porunci ale lui Melchizedek şi să anunţ tuturor oamenilor vestea bună a acestei alianţe cu Cel Preaînalt.
Crezul coloniei Salemului s-a limitat la aceasta, dar chiar şi această simplă şi scurtă declaraţie de credinţă era prea mult şi prea avansată pentru oamenii respectivei epoci. Ei nu erau încă în stare să priceapă ideea că graţia divină se obţine gratuit — prin credinţă. Ei erau prea adânc înrădăcinaţi în credinţa că oamenii sunt născuţi decăzuţi în raport cu zeii. Ei făcuseră prea multă vreme şi cu prea multă convingere daruri preoţilor şi sacrificii zeilor pentru a fi capabili să înţeleagă vestea bună că mântuirea, graţia divină, era acordată gratuit tuturor celor care vroiau să creadă în alianţa lui Melchizedek. Dar Avraam a crezut în aceasta cu timiditate, şi chiar acest lucru i-a fost „imputat în faţa dreptăţii”.
Cele şapte porunci promulgate de Melchizedek erau modelate pe străvechea lege supremă a Dalamatiei şi semănau mult cu cele care fuseseră predicate în primul şi în cel de-al doilea Eden. Aceste porunci din religia Salemului erau următoarele:
Să nu serveşti nici alt Dumnezeu în afară de Preaînaltul Creator al cerului şi al pământului.
Să nu te îndoieşti că credinţa este singura condiţie cerută pentru mântuirea eternă.
Să nu depui mărturie falsă.
Să nu ucizi.
Să nu furi.
Să nu comiţi adulter.
Să nu arăţi lipsă de consideraţie pentru părinţii tăi şi pentru aceia mai vârstnici.
Nici un sacrificiu nu era autorizat în cadrul coloniei, dar Melchizedek ştia cât e de dificil să dezrădăcineze brusc obiceiurile stabilite de multă vreme; în consecinţă, el oferise cu înţelepciune acestor oameni să substituie un sacrament al pâinii şi al vinului sacrificiului mai vechi al cărnii şi al sângelui. Scripturile voastre spun că „Melchizedek, regele Salemului, a adus pâine şi vin”. Dar nici măcar această prudentă inovaţie nu a fost în întregime încununată de succes; diversele triburi au întreţinut toate, în împrejurimile Salemului, centre auxiliare unde ofereau sacrificii şi ardeau ofrande. Avraam însuşi a recurs la această practică barbară după victoria sa asupra Kedorlaomerului; pur şi simplu, el nu s-a simţit întru totul satisfăcut înainte de a fi oferit un sacrificiu clasic. Melchizedek n-a reuşit de fapt niciodată să extirpe în totalitate această tendinţă la sacrificii din practicile religioase ale discipolilor lui, nici măcar în Avraam.
Ca şi Isus, Melchizedek s-a străduit cu stricteţe să îndeplinească misiunea coborârii sale. El nu a încercat să reformeze moravurile, să schimbe obiceiurile lumii şi nici măcar să promulge practicile de igienă avansate sau adevărurile ştiinţifice. El a venit să îndeplinească două sarcini: să păstreze pe pământ viu adevărul lui Dumnezeu cel unic şi să pregătească drumul pentru manifestarea ulterioară în calitate de muritor a unui Fiu Paradisiac al acestui Tată Universal.
Melchizedek propovăduia în Salem elemente ale adevărului revelat, şi asta timp de nouăzeci şi patru de ani în timpul cărora Avraam a frecventat şcoala din Salem în trei perioade diferite. Avraam s-a convertit în cele din urmă la învăţăturile Salemului şi a devenit unul dintre cei mai străluciţi elevi şi unul dintre principalii susţinători ai lui Melchizedek.