5. Alegerea lui Avraam

Cu toate că poate fi greşit să vorbim de un „popor ales”, nu e o greşeală să-l numim pe Avraam un „ales”. De fapt, Melchizedek i-a încredinţat lui Avraam responsabilitatea de a menţine viu adevărul unui Dumnezeu unic în contrast cu credinţa predominantă a zeităţilor multiple.

Alegerea Palestinei ca sediu al activităţilor lui Machiventa a fost în parte întemeiată pe dorinţa de a stabili contactul cu o familie omenească care încorporează potenţialul calităţilor de conducător. în epoca încarnării lui Melchizedek, multe familii pământene erau la fel de pregătite ca şi aceea a lui Avraam ca să primească doctrina Salemului. Existau familii tot atât de înzestrate printre oamenii roşii, printre oamenii galbeni şi printre urmaşii andiţilor din vest şi din nord. însă, încă o dată, nici unul dintre locurile lor de şedere nu era atât de bine situat ca malul estic al Mării Mediterane pentru apariţia ulterioară a lui Mihail pe pământ. Misiunea lui Melchizedek în Palestina şi venirea subsecventă a lui Mihail la poporul evreu au fost în mare parte determinate de poziţia geografică, de faptul că Palestina ocupa un amplasament central în raport cu comerţul, cu rutele de călătorie şi cu civilizaţia existentă atunci pe planetă.

Pentru o vreme, administratorii provizorii Melchizedeki îi observaseră pe strămoşii lui Avraam şi ei contau cu încredere pe faptul că, într-o anumită generaţie, se va naşte un urmaş caracterizat prin inteligenţă, prin iniţiativă, prin sagacitate şi prin sinceritate. Copiii lui Terah, tatăl lui Avraam, răspundeau din toate punctele de vedere acestor aşteptări. Posibilitatea de contact cu aceşti copii ai lui Terah care erau înzestraţi cu multe aptitudini a jucat un rol considerabil în apariţia lui Machiventa în Salem mai degrabă decât în Egipt, în China, în India sau printre triburile din nord.

Terah şi întreaga lui familie erau convertiţi fără tragere de inimă la religia Salemului, care fusese predicată în Caldeea. Ei au auzit vorbindu-se de Melchizedek prin predicile lui Ovidiu, un învăţător fenician care a proclamat doctrinele Salemului în Ur. Familia lui Terah a părăsit Urul cu intenţia de a se duce direct în Salem, dar Nahor, fratele lui Avraam, nevăzându-l pe Melchizedek, nu era prea entuziast şi i-a convins să se oprească la Haran. A fost nevoie de mult timp, după sosirea lor în Palestina, pentru ca ei să se decidă să-i distrugă pe toţi zeii protectori pe care îi aduseseră cu ei; ei cu greu au renunţat la numeroşii zei ai Mesopotamiei în favoarea Dumnezeului unic al Salemului.

La câteva săptămâni după moartea lui Terah, tatăl lui Avraam, Melchizedek l-a trimis pe unul dintre ucenicii lui, Jaram Hititul, ca să le ducă lui Avraam şi lui Nahor următoarea invitaţie: „Veniţi în Salem unde veţi auzi învăţăturile noastre asupra adevărului Creatorului etern, şi lumea întreagă va fi binecuvântată de urmaşii iluminaţi ai celor doi fraţi care sunteţi voi”. Nahor nu acceptase însă în întregime evanghelia lui Melchizedek; el a rămas în urmă şi a clădit un puternic oraş-stat care a purtat numele său; dar Lot, nepotul lui Avraam, s-a decis să-l însoţească pe unchiul său la Salem.

La sosirea în Salem, Avraam şi Lot au ales o fortăreaţă de pe un deal de lângă oraş, unde puteau să se apere contra numeroaselor atacuri prin surprindere ale jefuitorilor din nord. în această epocă, hitiţii, asirienii, filistenii şi alte grupuri jefuiau constant triburile din centrul şi din sudul Palestinei. De la adăpostul lor fortificat dintre dealuri, Avraam şi Lot au făcut pelerinaje frecvente la Salem.

Nu cu mult după ce se stabiliseră în Salem, Avraam şi Lot s-au dus în valea Nilului pentru a obţine provizii de hrană, căci pe atunci în Palestina bântuia o secetă. în cursul scurtei sale şederi în Egipt, Avraam a găsit o rudă îndepărtată pe tronul ţării şi a slujit în calitate de comandant în două expediţii militare foarte reuşite pentru acest rege. în cursul ultimei părţi a şederii sale pe malurile Nilului, Avraam şi soţia lui Sarah au locuit la curte. înainte ca Avraam să părăsească Egiptul, el a primit o parte din prada campaniilor lui militare.

I-a trebuit o mare hotărâre pentru a se decide să renunţe la onorurile curţii egiptene şi să reia munca mai spirituală susţinută de Machiventa. Dar Melchizedek era respectat chiar şi în Egipt şi, când toată povestea i-a fost explicată Faraonului, acesta din urmă l-a îndemnat cu promptitudine pe Avraam să se reîntoarcă să îşi îndeplinească jurămintele în favoarea cauzei Salemului.

Avraam avea ambiţii de rege; pe drumul de întoarcere din Egipt, el i-a expus lui Lot planul său de a subjuga tot Canaanul şi de a aduce poporul sub autoritatea Salemului. Lot se interesa mai mult de afaceri, până într-acolo încât după un dezacord ulterior, el s-a dus în Sodoma şi s-a lansat în comerţ şi în creşterea animalelor. Lui Lot nu-i plăcea nici viaţa militară, nici viaţa de păzitor de turme.

După ce s-a reîntors cu familia sa la Salem, Avraam a început să-şi facă planurile sale militare. El a fost curând recunoscut ca şef civil al teritoriului Salemului; el reunise într-o confederaţie şapte triburi din vecinătate sub comanda sa. într-adevăr, a fost foarte dificil pentru Melchizedek să-l potolească pe Avraam, care era plin de zel şi voia să adune cu forţa laolaltă toate triburile din vecine pentru a le face să cunoască astfel mai repede adevărurile Salemului.

Melchizedek a întreţinut relaţii paşnice cu toate triburile din împrejurimi, el nefiind niciodată militarist şi nefiind niciodată atacat de nici una dintre armatele lor în cursul mişcărilor lor de înaintare şi de retragere. El era întru totul de acord ca Avraam să formuleze o politică defensivă pentru Salem, după cum a fost pusă în aplicare ulterior, dar el nu a aprobat ambiţioasele proiecte de cucerire ale ucenicului său. Ei s-au despărţit deci prin bună înţelegere, iar Avraam s-a dus în Hebron pentru a-şi stabili acolo capitala sa militară.

Din cauza raporturilor lui strânse cu ilustrul Melchizedek, Avraam poseda un mare avantaj asupra micilor regi din împrejurimi; ei îi respectau pe toţi melchizedekii şi se temeau pe nedrept de Avraam. Avraam cunoştea această frică şi nu făcea decât să aştepte o ocazie favorabilă pentru a-i ataca pe vecinii lui; pretextul s-a prezentat când anumiţi şefi au avut ambiţia de a prăda bunurile nepotului său Lot care se afla în Sodoma. La această veste, Avraam, în fruntea celor şapte triburi reunite într-o confederaţie, s-a avântat asupra inamicului. Propria s-a gardă de corp, alcătuită din 318 oameni, forma cadrele armatei de peste 4.000 de războinici care au lansat atacul cu această ocazie.

Când Melchizedek a aflat că Avraam declarase război, el a plecat ca să-l abată de la hotărârea lui, dar nu l-a ajuns din urmă decât în clipa în care vechiul său discipol revenea victorios de la bătălie. Avraam afirma cu insistenţă că Dumnezeul Salemului îi adusese victoria asupra inamicilor lui şi stăruia să dea o zecime din prada sa vistieriei Salemului. Cât despre celelalte nouă zecimi, el le-a adus în capitala sa la Hebron.

După această bătălie de la Siddim, Avraam a devenit şeful unei a doua confederaţii de unsprezece triburi, şi nu numai că a plătit dijmă lui Melchizedek, ci a şi vegheat de asemenea ca toată lumea din vecinătate să facă la fel. Negocierile lui diplomatice cu regele Sodomei, precum şi frica pe care o inspira el în general, au avut ca rezultat faptul că regele Sodomei şi alţii s-au alăturat confederaţiei militare din Hebron; Avraam era realmente pe cale de a stabili un puternic Stat în Palestina.