9. După plecarea lui Melchizedek

Dispariţia atât de bruscă a lui Melchizedek a fost o mare încercare pentru Avraam. Cu toate că Machiventa i-a avertizat pe deplin pe discipolii lui că va trebui într-o bună zi să plece aşa cum venise, ei nu erau resemnaţi după pierderea minunatului lor şef. Marea organizaţie clădită în Salem a dispărut aproape în întregime, deşi Moise s-a întemeiat pe tradiţiile acestei epoci pentru a-i conduce pe sclavii evrei în afara Egiptului.

Pierderea lui Melchizedek a lăsat în inima lui Avraam o tristeţe pe care n-a biruit-o niciodată complet. El abandonase Hebronul când renunţase la ambiţia lui de a clădi o împărăţie materială. Acum, după ce îşi pierduse asociatul în edificarea împărăţiei spirituale, el a părăsit Salemul, îndreptându-se spre sud pentru a locui în apropierea intereselor lui din Gerar.

Imediat după dispariţia lui Melchizedek, Avraam a devenit temător şi timorat. El şi-a tăinuit identitatea la sosirea în Gerar, astfel încât Abimelech i-a luat soţia. (La puţină vreme după căsătoria lui cu Sarah, Avraam surprinsese, într-o noapte, un complot pentru a-l asasina şi a pune mâna pe strălucita sa soţie. Această teamă a devenit groază pentru acest şef altminteri brav şi îndrăzneţ; toată viaţa sa, el s-a temut că cineva îl va ucide pe ascuns pentru a i-o lua pe Sarah. Aceasta explică de ce, în trei ocazii diferite, acest om curajos a făcut dovada unei reale laşităţi.)

Dar Avraam nu trebuia să fie multă vreme abătut de la misiunea sa ca succesor al lui Melchizedek. El a făcut curând convertiri la filistini şi la poporul lui Abimelech, apoi a semnat un tratat cu ei. La rândul lui, el a fost contaminat de multe dintre superstiţiile lor, în special de practica lor de a sacrifica fiul mai vârstnic al fiecărei familii. Aşadar, Avraam a redevenit un mare şef în Palestina. Toate grupurile îl respectau şi toţi regii îl onorau. El era conducătorul spiritual al tuturor triburilor înconjurătoare, iar influenţa lui a persistat ceva timp după moartea sa. în ultimii săi ani din viaţa, el s-a mai întors o dată în Hebron, cadrul primelor lui activităţi şi locul unde călătorise însoţit de Melchizedek. Ultimul act al lui Avraam a fost acela de a-i trimite pe fidelii lui servitori în oraşul fratelui său, Nahor, la frontiera Mesopotamiei, pentru a se asigura de o fată din propriul său popor ca soţie pentru fiul său Isaac. Membrii grupului lui Avraam aveau, de multă vreme, obiceiul de a se căsători între veri, şi Avraam a murit încrezător în acea credinţă în Dumnezeu, pe care o învăţase de la Melchizedek în şcolile dispărute ale Salemului.

Generaţiei următoare i-a fost greu să priceapă istoria lui Melchizedek. în mai puţin de cinci sute de ani, mulţi au considerat povestea ca pe un mit. Isaac a rămas destul de aproape de învăţăturile tatălui său, şi a menţinut evanghelia coloniei Salemului, dar i-a fost mai greu lui Iacob să priceapă semnificaţia acestor tradiţii. Iosif credea cu fermitate în Melchizedek, şi asta a fost în mare măsură motivul din care fraţii săi îl considerau un visător. Onorurile conferite lui Iosif în Egipt se datorau în principal amintirii străbunicului său Avraam. Lui Iosif i s-a oferit comanda militară a armatelor egiptene, dar, având în vedere hotărârea cu care credea în tradiţiile lui Melchizedek şi în învăţăturile ulterioare ale lui Avraam şi ale lui Isaac, el a ales să servească ca administrator civil, socotind că va putea astfel să muncească mai bine la progresul împărăţiei cerurilor.

Învăţătura lui Melchizedek a fost completă şi bogată, dar povestirile acestei epoci li s-au părut imposibile şi fantastice preoţilor evrei de mai târziu, deşi mulţi dintre ei înţeleseseră întrucâtva aceste evenimente, cel puţin până în epoca în care analele Vechiului Testament au fost modificate masiv în Babilon.

Ceea ce povestirile Vechiului Testament descriu ca fiind convorbirile dintre Avraam şi Dumnezeu erau în realitate întâlnirile dintre Avraam şi Melchizedek. Scribii au luat mai târziu cuvântul Melchizedek ca pe un sinonim al lui Dumnezeu. Istoria multiplelor contacte ale lui Avraam şi ale soţiei lui, Sarah, cu „îngerul Domnului” se referă la numeroasele lor întâlniri cu Melchizedek.

Povestirile ebraice despre Isaac, despre Iacob şi despre Iosif sunt mult mai demne de crezare decât acelea privitoare la Avraam, cu toate că şi ei s-au îndepărtat adesea de fapte. Alterările au fost efectuate când intenţionat, când neintenţionat, în epoca compilării acestor istorii de către preoţii evrei în timpul captivităţii din Babilon.

Ketura n-a fost o soţie a lui Avraam; ea era doar o concubină, ca şi Agor. Toate bunurile lui Avraam au fost cuvenite de drept lui Isaac, fiul lui Sarah, soţia sa statutară. Avraam nu era atât de bătrân pe cât indică povestea, iar soţia lui era mult mai tânără decât el. Vârstele lor au fost cu bună ştiinţă schimbate pentru a se potrivi cu pretinsa naştere miraculoasă ulterioară a lui Isaac.

Egoul naţional al iudeilor a fost teribil de înjosit de captivitatea din Babilon. în reacţia lor contra inferiorităţii lor naţionale, ei au căzut în cealaltă extremă a egotismului naţional şi rasial; ei şi-au denaturat şi şi-au deformat tradiţiile pentru a se înălţa deasupra tuturor raselor în calitate de popor ales al lui Dumnezeu; în consecinţă, ei au modificat cu înţelepciune toate documentele lor cu scopul de a-l ridica pe Avraam şi pe alţi conducători cu mult mai presus de toţi ceilalţi, fără a-l omite aici pe Melchizedek însuşi. Scribii evrei au distrus deci toate scrierile pe care le-au putut găsi în această epocă memorabilă, nepăstrând decât povestirea întâlnirii lui Avraam cu Melchizedek după bătălia de la Siddim care, după ei, a făcut să se răsfrângă o mare onoare asupra lui Avraam.

Astfel, pierzându-l din vedere pe Melchizedek, scribii au pierdut de asemenea din vedere învăţătura acestui Fiu de intervenţie cu privire la misiunea spirituală a Fiului de consacrare promis. Natura acestei misiuni a căzut atât de complet în uitare încât foarte puţini dintre descendenţii lor au fost capabili sau dornici să-l recunoască şi să-l accepte pe Mihail când a apărut încarnat pe pământ, aşa cum îl anunţase Machiventa.

Dar cel puţin unul dintre scriitorii Cărţii Evreilor a înţeles misiunea lui Melchizedek, căci este scris: „Acest Melchizedek, preot al celui Preaînalt, era şi rege al păcii; fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început de zilele nici sfârşit de viaţă, dar creat asemenea unui Fiu de Dumnezeu, el rămâne preot pe vecie”. Acest scriitor l-a desemnat pe Melchizedek ca pe un model al consacrării ulterioare a lui Mihail, afirmând că Isus era „un slujitor pentru totdeauna după ordinul lui Melchizedek”. Cu toate că această comparaţie nu este tocmai potrivită, este literalmente adevărat că Crist a primit un titlu provizoriu de Prinţ Planetar al Urantiei, „după ordinele celor doisprezece administratori provizorii Melchizedeki” în funcţiune în epoca coborârii sale pe această planetă.