Creativitate

Termenul de creativitate îşi are originea în cuvântul latin „creare”, care înseamnă „a zămisli”, „a făuri”, „a crea”, „a naşte”. însuşi etimologia cuvântului ne demonstrează că termenul de creativitate defineşte un act dinamic, un proces care se dezvoltă, se desăvârşeşte şi îşi cuprinde atât originea cât şi scopul. Psihologii susţin, în general, că a fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original şi adecvat realităţii. A crea înseamnă a face să existe, a aduce la viaţă, a cauza, a genera, a produce.

De ce avem nevoie de creativitate – cum ne ajută?

„Niciodată nu este prea devreme pentru începerea educării creativităţii; activitatea creatoare nu ar trebui să fie îngrădită de nici un fel de restricţii, limitări, critici.” (V. Lowenfeld).

Creativ este cel care se caracterizează prin originalitate, expresivitate şi este imaginativ, generativ, deschizător de drumuri, inventiv, inovator.

Preocuparea pentru dezvoltarea capacităţilor creatoare ale copiilor este strâns legată de grija de a le respecta ideile, de a da curs iniţiativelor lor, de a le sădi în conştiinţă încrederea în propriile posibilităţi şi respectul pentru ceea ce cred şi cum se exprimă colegii.

În educarea creativităţii există numeroase disponibilităţi psihice şi cognitive ale copilului:

Nevoia de a lărgi experienţa cognitivă;
Curiozitatea şi interesul pentru cunoaştere;
Dezvoltarea competenţelor lingvistice;
Constituirea formelor voluntare ale unor procese psihice;
Câştigarea anumitor abilităţi;
Apariţia competitivităţii ca factor catalizator al tuturor activităţilor desfăşurate şi ca expresie a creşterii şi implicării în colectivitate.

Activităţile artistico-plastice au o influenţă benefică asupra formării personalităţii copilului preşcolar – începând cu aproximativ patru ani – nu numai în plan estetic, ci şi pe plan moral, afectiv, intelectual, etc.

Acestea presupun:

Efort fizic
Mişcări precise
O bună coordonare a mişcărilor
Sincronizarea gândirii cu mişcările în vederea finalizării
îi oferă copilului posibilitatea de a cunoaşte în mod direct însuşirile materialelor cu care lucrează, să le denumească, să-şi fixeze în memorie forma şi culoarea lor, să le cunoască funcţionalitatea.

La ce ne ajută să ne dezvoltăm creativitatea?

Creativitatea ne poate ajuta să luăm deciziile cele mai corecte pentru noi, ne oferă atât posibilitatea de a vedea mai multe oportunităţi şi căi, cât şi:

Dezvoltarea gândirii artistico-plastice
Dezvoltarea mâinii pentru scris
Dezvoltarea sensibilităţii şi a gustului estetic

În acest context, rolul activităţilor artistico-plastice este acela de a călăuzi pe fiecare copil în parte spre manifestarea activă a libertăţii personale de a gândi, simţi şi acţiona potrivit nevoilor, înclinaţiilor, intereselor, capacităţilor şi posibilităţilor individuale ale fiecăruia, care vor duce la expansiunea energiilor creatoare existente în fiecare copil.

Dezvoltarea predispoziţiilor creatoare la vârsta copilăriei este favorabilă începerii unui antrenament prin exerciţii care să urmărească atingerea factorilor intelectuali ai creativităţii:

Flexibilitatea
Fluiditatea
Originalitatea
Elaborarea
Sensibilitatea
Intuiţia

Pentru a ajunge la cunoaşterea şi înţelegerea frumosului din natură şi artă, precum şi din viaţa socială, copilul trebuie ajutat să recunoască elementele limbajului plastic care se regăsesc în mediul înconjurător – punctul, linia, forma, culoarea.

Orientarea copiilor spre observarea mediului înconjurător îi ajută pe aceştia în descoperirea formei ( soare, nori, copaci, fructe, flori),mărimii şi culorii. Atrăgându-le atenţia asupra varietăţilor acestor caracteristici la diverse elemente, indicându-le ce cuvânt să identifice însuşirea respectivă iniţiindu-i în limbajul artistic şi direcţionându-le percepţiile, reprezentările şi emoţiile îi putem ajuta să descopere frumosul, emoţia artistică.

Operele de artă, în măsura în care sunt accesibile copiilor, literatura, în mod special, pot furniza apariţia unor imagini artistice, care vor constitui materialul concret pentru prelucrările şi combinaţiile creatoare ale acestora în diferite lucrări. Cu cât este mai valoroasă şi mai accesibilă arta cu atât influenţează mai puternic dezvoltarea posibilităţilor creatoare ale copilului.

Având în vedere legătura dintre desen, culoare şi personalitate, activitatea de pictură poate fi o adevărată sursă de cunoaştere şi evaluare a dezvoltării personalităţii copiilor.

Prin aplicarea diverselor strategii se pot descoperi copii cu aptitudini, se formează şi se dezvoltă acele priceperi şi deprinderi specifice activităţii artistico-plastice care vor permite obţinerea unor rezultate foarte bune şi ulterior.

Stimularea activităţii iniţiate cu copiii poate constitui un mijloc pentru:

Dezvoltarea gândirii creatoare şi fixarea unor cunoştinţe, deoarece am observat că trebuie să îmbogăţesc reprezentările copiilor despre mediul înconjurător prin toate tipurile de activităţi desfăşurate, continuând acest proces de cunoaştere în cadrul plimbărilor, atunci când copiii pot observa elementele reale ale mediului înconjurător, forme şi culori adecvate mediului vizitat.
Copiii se familiarizează cu noţiuni ca: tablou, expoziţie, expoziţie-concurs, expoziţie cu vânzare, operă de artă.
Copiii trăiesc individual frumuseţea tabloului lucrat de ei, sau alţi copii şi se familiarizează cu compoziţia, percep relaţia dintre forme, culori, dimensiuni şi pot exprima gânduri şi sentimente personale.
Oferă copiilor posibilităţi pentru completarea cunoştinţelor acestora, încurajează aptitudini şi le dezvoltă personalitatea creativă şi de cooperare.

Contactul nemijlocit al copiilor cu activităţile desfăşurate sporesc eficienţa demersului educaţional, dat fiind marea disponibilitate a celor mici de a descoperi şi asimila tot ceea ce stârneşte curiozitatea lor vie, finalitatea constând în dobândirea unor comportamente:

De a fi mai buni;
Mai sensibili faţă de ambient;
Mai plini de solicitudine.
De a acţiona mai disciplinat;
Mai responsabil;
Mai plini de iniţiativă;
Mai prompţi în respectarea unor norme şi reguli ale actului creativ.

Educatoarea poate influenţa potenţialul creativ al copiilor nu numai prin conţinutul activităţilor, strategiilor folosite sau cadrul stimulativ, ci, mai ales, prin propria atitudine creativă (interese cognitive şi devotament pentru profesie, atitudine antirutinieră, receptivitate pentru nou, cultivarea consecventă a originalităţii, etc.).

C.W. Taylor descrie cinci „planuri” ale creativităţii:

Creativitatea expresivă se manifestă liber şi spontan în desenele sau construcţiile copiilor mici. Nu se pune problema, la acest nivel, de utilizare sau originalitate. Este însă un mijloc excelent de a cultiva aptitudinele creatoare ce se vor manifesta ulterior.
Planul productiv este planul creării de obiecte, specific muncilor obişnuite. Un olar sau o ţesătoare de covoare produc obiecte a căror formă se realizează conform unei tradiţii, unei tehnici consacrate, aportul personal fiind redus. Este planul la nivelul căruia accede orice om muncitor.
Planul inventiv este accesibil unei minorităţi foarte importante. E vorba de inventatori, acele persoane ce reuşesc să aducă ameliorări parţiale unei unelte, unui aparat, unei teorii contraversate. într-o ţară mare, cum este Japonia, se înregistrează anual peste 100.000 de brevete de invenţii, ceea ce asigură un progres vizibil al producţiei.
Creativitatea inovatoare o găsim la oamenii caracterizaţi ca fiind „talente”. Ei realizează opere a căror originalitate este remarcată cel puţin pe plan naţional.
Creativitatea emergentă este caracteristică geniului, a omului care aduce schimbări radicale, revoluţionare într-un domeniu şi a cărui personalitate se impune de-a lungul mai multor generaţii.