0. Introducere 95

Tot astfel cum India a dat naştere la multe dintre religiile şi filozofiile din Asia orientală, aşa şi Levantul a fost patria credinţelor din Occident. Misionarii din Salem s-au răspândit în toată Asia de sud-vest, prin Palestina, Mesopotamia, Egipt, Iran şi prin Arabia, proclamând peste tot vestea bună a evangheliei lui Machiventa Melchizedek. în unele dintre aceste ţinuturi, învăţăturile lor au dat roade; în altele, misionarii au reuşit mai mult sau mai puţin. Eşecurile proveneau când dintr-o lipsă de înţelepciune, când din împrejurări care scăpau controlului lor.

0. Introducere 94

Primii învăţători ai religiei Salemului au pătruns până la triburile cele mai îndepărtate din Africa şi din Eurasia, predicând întotdeauna evanghelia lui Melchizedek, care prezenta încrederea şi credinţa omului în unicul Dumnezeu universal ca fiind singurul preţ de plătit pentru a obţine graţia divină. Alianţa lui Melchizedek cu Avraam a servit ca model pentru toată propaganda iniţială care emana din Salem şi din alte centre.

Urantia nu a avut niciodată misionari religioşi mai entuziaşti şi mai dinamici decât aceşti nobili bărbaţi şi femei care au dus învăţăturile lui Melchizedek în toată emisfera orientală. Aceşti misionari au fost recrutaţi dintre numeroase popoare şi rase, şi şi-au răspândit în mare parte învăţăturile prin intermediul indigenilor convertiţi. Ei au stabilit centre de educaţie în diferite părţi ale lumii, în care îi învăţau religia Salemului pe indigeni, şi apoi i-au însărcinat pe elevii lor să îşi instruiască propriul lor popor.

0. Introducere 93

Melchizedekii sunt larg cunoscuţi ca Fii de intervenţie, căci ei se angajează într-o uimitoare serie de activităţi în lumile unui univers local. Când se pune o problemă extraordinară sau când trebuie să se încerce ceva neobişnuit, foarte adesea un Melchizedek este cel care acceptă misiunea. Aptitudinea Fiilor Melchizedeki de a opera în caz de urgenţă şi pe nivele foarte diversificate ale universului, chiar şi pe nivelul fizic de manifestare a personalităţii, este specifică ordinului lor. Numai Purtătorii Vieţii împărtăşesc, într-o oarecare măsură, această extindere metamorfică a funcţiunilor personalităţii.

Ordinul Melchizedek de filiaţie universală a fost extrem de activ pe Urantia. Un corp de doisprezece dintre ei a servit în legătură cu Purtătorii Vieţii. Un corp ulterior de doisprezece a asigurat administrarea provizorie a lumii voastre la puţin timp după secesiunea lui Caligastia, şi şi-a păstrat autoritatea până la epoca lui Adam şi a Evei. Aceşti doisprezece Melchizedeki au revenit pe Urantia după greşeala lui Adam şi a Evei, şi au continuat apoi ca administratori provizorii ai planetei, până în ziua în care Isus din Nazaret, în calitate de Fiu al Omului, a devenit Prinţul Planetar titular al Urantiei.