Povestea elementelor

A fost odată ca niciodată un loc minunat, în munţii Vrancei ai Romaniei, unde cerul se unea cu pământul şi creau o armonie perfectă cu întregul univers.

În acel loc trăia o familie numeroasă, cu frică de Dumnezeu, care cu înţelepciune şi hărnicie îşi cultiva pământul. Erau într-un permanent contact cu natura şi cu fenomenele sale.

Acolo trăiau şi zeiţele ocrotitoare ale naturii şi anotimpurilor. Ele vegheau ca tot ceea ce se află în natură să urmeze ciclul firesc al vieţii şi al morţii.

Această familie era compusă din adulţi (părinţii) şi cei şapte copii ai lor, patru fete şi trei băieţi.

Primul născut se numea Pământ. Acesta era foarte încăpăţânat şi foarte atent ca toţi cei din jur să respecte legile naturii.

Al doilea copil, Apa, era o fiinţă sensibilă, fermecătoare şi alunecoasă, care ştia să fie plăcută. Se strecura printre toate obstacolele care îi ieşeau în cale.

Pe cel de-al treilea îl chema Lemn. El era foarte blând şi cald, în permanenţă prezent, plin de compasiune şi înţelegere.

Al patrulea se numea Foc. Era zvelt, atletic, un campion înnăscut, gata să intre în acţiune, să transforme tot ceea ce nu era benefic şi să impulsioneze pe ceilalţi, în special pe cei doi fraţi ai săi, Lemn şi Fier.

Al cincilea era Fier. Acesta avea o fire distantă, însă era un băiat de nădejde, pe care te puteai baza în orice situaţie.

Vânt avea o fire foarte calmă, care alina pe toţi cu blândeţea sa.

Pe cel de-al şaptelea copil îl chema Aer. Plină de compasiune, îi ajuta pe toţi indiferent de greutăţile pe care le întâmpina.

Toţi trăiau într-o armonie perfectă, până într-o zi când un grup de oameni de pe alte meleaguri s-a rătăcit şi a ajuns în acest loc minunat.

La început totul a decurs foarte bine. Familia noastră le-a împărtăşit tot ceea ce ştia despre miracolele naturii. La fel ca şi ei doreau ca toată lumea să trăiască în armonie. Astfel i-au sfătuit pe cei din grup să respecte natura şi legile ei, pentru a nu o supăra foarte tare, creând dezechilibre.

Oamenii au plecat foarte încântaţi de tot ceea ce aflaseră şi le-au promis că vor face precum au fost sfătuiţi. Însă imediat după ce s-au îndepărtat, gândul lor a început să zboare la cât de mulţi bani vor câştiga folosindu-se de ea.

Au început să taie pădurile, să facă baraje, să devieze râuri, să extragă toate zăcămintele naturale din măruntaiele Pământului, să facă construcţii masive prin defrişarea pădurilor, etc. Vie sau nu, natura nu mai reprezenta nimic pentru ei. Au strâns multe bogaţii, însă cu cât adunau mai mult cu atât diversificau mai mult. Şi asta s-a întâmplat, generaţii după generaţii.

Hei, dar a sosit şi momentul în care familia noastră a realizat ce mult au greşit împărtăşind oamenilor din cunoaşterea lor şi aşa s-au hotărât să le dea o lecţie.

Apa a inundat tot ceea ce a întâlnit în cale. Pământ nu a mai rodit. Copacii s-au uscat, iar Foc a ars toate aşezămintele oamenilor. Vântul l-a împrăştiat pe Foc, iar Aer i-a sufocat.

După multe nenorociri, oamenii şi-au dat seama de amploarea greşelilor făcute, dar a fost prea târziu. De acum planeta lor era bolnavă. Atunci ei au rugat Universul să le mai ofere o şansă.

S-au rugat şi s-au tot rugat până când bunul Dumnezeu le-a mai îngăduit încă o încercare. Acum oamenii sunt interesaţi de adevăratele valori ale vieţii. Se preocupă de cât de mult îi ajută natura să trăiască, fiind pe deplin convinşi că ceea ce există i se datorează. Şi aşa au început din nou să o respecte şi să o protejeze. Încetul cu încetul, s-a reînnodat relaţia dintre om şi natură. Speranţa noastră este că putem repara greşelile făcute.

Roberta Mirela Neamţu

Templul dorinţelor de la Şinca Veche

Şinca VecheŞinca Veche atrage numeroşi căutători spirituali, arheologi, speologi, radiestezişti, precum şi o mulţime de curioşi dornici să li se împlinească dorinţele, după cum spun legendele locului. Această atracţie se datorează unui lăcaş controversat cunoscut sub numele de „Templul Dorinţelor.” De-a lungul timpului aici s-au petrecut fenome neobişnuite, care atestă o încărcătură energetică aparte.

Istorie şi Mister

În străvechea ţară a Făgăraşului, la câţiva kilometri de Perşani, între oraşele Braşov şi Făgăraş, se află satul Şinca Veche. Aici îşi au rădăcinile Gheorghe Şincai – marele istoric şi filolog român, Nicolae Bălan – mitropolitul Ardealului şi Ion Vulcan – cel care a publicat primele poezii ale lui Eminescu.

La aproximativ doi kilometri de această localitate ascunsă printre dealuri împădurite, într-o zonă cu numeroase vestigii arheologice, multe rămase nedezgropate, dăinuieşte un loc plin de mistere: TEMPLUL DORINŢELOR. Mai este cunoscut şi sub denumirile de „Templul Ursitelor”, „Grota de la Şinca Veche”, „Mănăstirea Săpată în Stâncă” sau „Templul Extrate-reştrilor”. Grota este ascunsă în mijlocul unei păduri în care creşte o vegetaţie abundentă, semn al unei energii puternic pozitive.

Drumul spre templu este marcat de o cruce construită recent care te pune în rezonanţă cu vibraţia locului. Se merge pe o cărare îngustă şi în pantă, care se opreşte în faţa unei stânci foarte fragile, plăsmuită din gresii de Perşani. Nişte mâini necunoscute au săpat cinci încăperi cu două altare şi un culoar vertical în formă de trunchi de con prin a cărui deschidere se vede cerul.

Din cele mai vechi timpuri localnicii consideră acest templu un loc potrivit pentru rugăciune. Legenda spune că atunci când vă aşezaţi sub turnul conic care comunică cu cerul şi vă doriţi ceva, cerinţa vi se va împlini dacă aveţi o inimă curată şi plină de credinţă. Mai întâi, este bine să vă opriţi la altarul mare unde, cu ochii îndreptaţi spre cer, puteţi să vă cereţi iertare pentru greşelile vieţii. Apoi treceţi în încăperea alăturată, la altarul mic şi cu sufletul curat, vă rugaţi la lumina lumânărilor. Aici se află un alt mister al locului: peretele altarului are inscripţionate un portret despre care se spune că este al Mântuitorului şi două simboluri care conferă unicitate acestui sălaş – o stea cu şase colţuri, hexagrama, cunoscută sub numele de Steaua lui David sau Pecetea lui Solomon şi cercul Yin-Yang, ambele fiind două simboluri ezoterice, cunoscute în toate şcolile de misterii. Care este mesajul adresat oamenilor? Că aceştia deţin atât energie Yin/feminină, cât şi energie Yang/masculină, iar acestea trebuie să se unească armonios prin iubire, pentru că doar prin uniunea contrariilor omenirea va deveni ceea ce se doreşte din înalt? De ce sunt alăturate aceste inscripţii aparţinând unor tradiţii atât de diferite? Acest chip este oare portretul primului „ursitor” al templului, primul preot, imaginea unui comandant extraterestru sau al Mântuitorului nostru, Domnul Iisus Hristos? „Nimeni nu a putut dezlega misterul. Nici măcar specialiştii care au venit aici nu au putut explica legătura dintre icoană şi cele două simboluri.” povesteşte nea Chifer, ghidul locurilor, care e convins că e vorba de icoana Domnului Iisus.

Templul Extratereştrilor

Clarvăzătorii care au vizitat locul confirmă ceea ce spun cercetătorii, anume că Templul de la Şinca Veche este creaţia unei străvechi şi avansate civilizaţii de pe Pământ, fiind construit acum 6000 – 7000 de ani. Acesta nu e nici din lemn şi nici din piatră, semn că cei ce l-au construit cunoşteau proprietăţile gresiei. Nisipul fin din interiorul lăcaşului conţine cristale de cuarţ şi siliciu folosite pentru a comunica dacă nu cu civilizaţii extraterestre, atunci cu Divinitatea sau cu fiinţe din alte dimensiuni. Amatorii de suveniruri sau căutătorii de comori au luat cu inconştienţă cristalele de cuarţ care se găseau în jurul Templului, în grotă şi în pereţii altarelor. S-a pus intrebarea de ce a fost ales tocmai dealul de lângă Şinca Veche? Acesta are o formă piramidală şi deţine acel platou necesar formelor piramidale care permit captarea si emiterea de energii. Dealul de lângă grotă, cunoscut de localnici sub numele de Dealul Ursitelor sau Dealul Pleşu (cel pleşuv) este un loc pe care nu se poate cultiva nimic, deşi specialiştii agronomi au încercat să prindă ceva. însă solul pare ca şi cum ar fi iradiat în urma aterizării unei nave extraterestre. Mai mult, la câţiva kilometri de drumul care duce spre templu se află un fel de amfiteatru acoperit cu iarbă şi arbuşti, un spaţiu cu un diametru de aproximativ 20 de metri, înălţat cu câţiva metri deasupra reliefului înconjurător. Aici există un fel de terase ca în interiorul unei cetăţi sau aşezări fortificate. Să fie acestea ruinele unei străvechi aşezări dacice după cum spun unii istorici care susţin că şi templul este un sanctuar dacic?

Controversele privind acest aşezământ continuă. Seamănă cu o biserică ortodoxă, iar turnul conic pare a fi o clopotniţă. în zonă mai există patru mănăstiri din lemn datate între anii 1750-1760. „Arheologii nu şi-au spus ultimul cuvânt, dar după toate indiciile, aşezământul a fost construit în jurul anului 1700 de către o comunitate de călugări ortodocşi. Odată cu el, au mai fost clădite alte patru mănăstiri din lemn. „Este greu de crezut că mănăstirea din peşteră a putut fi construită după 1700. în perioada în care mănăstirile ardelene erau dărâmate unele după altele de către austro-ungari, nu ar fi putut fi construite cinci lăcaşuri de cult ortodox.” declara preotul Silvestru Popoviciu din Şinca Veche.

Fenomene Miraculoase

ţăranii din Şinca Veche sunt convinşi că Templul este vechi de mii de ani şi că are puteri miraculoase. Bătrânii satului spun că până şi iarba din jurul Templului Ursitelor ar face minuni. Vacile care pasc aici nasc viţei mai frumoşi şi mai sănătoşi decât celelalte şi dau lapte mult mai gras.O bătrână povestea că „o fetiţă mută din naştere a grăit în apropierea templului”, anunţându-şi tatăl că şi-a găsit vitele pierdute prin pădure:”Sunt aici, tată!”

Deseori în această zonă se petrec nişte fenomene bizare. O relatare aparţinând unui reporter, inclusă în paginile unei publicaţii locale, „Monitorul de Braşov”, prezintă comportarea ciudată a camerei de luat vederi care pornea şi se oprea din înregistrare după bunul ei plac. Vizionând materialul filmat s-au observat imagini pe care cei prezenţi nu le văzuseră în peşteră în momentul filmării. Pe bandă apăreau nişte sfere de lumină şi chiar o siluetă înveşmântată într-o mantie de culoare închisă, iar în plan îndepărtat o mână de lumină străvezie.

Doamna Tamara M. din Timişoara, povestea că în timpul rugăciunii a început să vadă sfere luminoase şi fiinţe de lumină. Fotografiile celor care imortalizează locul sunt străbătute de globuri strălucitoare, de halo-uri şi de imagini luminoase care nu sunt vizibile cu ochiul liber în momentul fotografierii. Altora li s-a întâmplat să dispară în intregime imaginile înregistrate, de parcă nici nu ar fi existat vreodată. Primarul comunei, dl Radu Munteanu, povestea:” Fratele meu a fotografiat locul, iar pe fotografii au apărut nişte pete albicioase, ca niste mingi de lumină…”

Există multe mărturii şi despre coruri enigmatice care se aud cântând o muzică celestă, deosebit de frumoasă.

Uneori în preajma acestui aşezământ au loc vindecări miraculoase. Dl Victor Pascu, paznicul locului, spunea aceleaşi lucruri incredibile: ” Am cărat pământ din interior, am făcut un grilaj şi am construit stâlpi de susţinere. în vremea aceea eram bolnav de ulcer. După ce am terminat restaurarea, durerea de stomac ce mă chinuise ani întregi a dispărut si m-am vindecat miraculos. Dumnezeu m-a ajutat, iar de atunci am rămas aici, căci mi-am refăcut viaţa.”

Unii specialişti în radiestezie care au făcut măsurători spun că locul degajă un magnetism impresionant şi energii foarte puternice, după cum rar le-a fost dat să vadă. Construcţia perfect izolată şi ascunsă de ochii celor din exterior favorizează o stare de introspecţie si de meditaţie întalnită în lăcaşele de cult.

Pelerinaj la „Templul Ursitelor”

Atraşi de misterul locului aici sosesc oameni din toată ţara şi din toate colţurile lumii. Americani, japonezi, italieni, români din ţara Făgăraşului sau din toate regiunile ţării, oameni bătrâni, bonavi, mame cu copii, tineri în căutare de alinare sau de senzaţional vin la templul făcător de minuni. S-a observat ca dorinţele se împlinesc cel mai bine în trei zile din an: de Sfântul Gheorghe, la Lăsata Secului de Paşti şi la Schimbarea la Faţă.

Mărturiile unor preoţi şi feţe de rang înalt care au vizitat aşezamântul au dus la recunoaşterea valorii spirituale a acestuia prin sfinţirea lui de către înalt Preasfinţia Sa Antonie Plămădeală, mitropolitul Ardealului.

Dincolo de orice controverse şi speculaţii, Templul de la Şinca Veche este un loc de reculegere ideal, de un mister şi o puritate cu totul aparte.

Arta vindecării

Arta vindecării
de Cornel-Dan Niculae

Arta vindecării la poporul român are o vechime milenară, putând fi considerată un dar strămoşesc, iar fondul său este comun tuturor regiunilor locuite de români. Astfel se poate identifica o formă primară, arhaică a acestei arte, care, după anumite indicii istorice şi de limbă, o putem atribui tracilor, mai exact sacerdoţilor geto-daci.

Folclorul medical şi aplicaţiile empirismului magico-medical din zona munţilor Carpaţi are la bază leacuri, care de cele mai multe ori sunt simple reţete medicale ce valorifică principiile terapeutice ale unor substanţe aflate la îndemâna omului trăitor în mijlocul naturii. Acestea pot fi de origine vegetală, animală sau minerală. Alteori se folosesc descântece; cele mai cunoscute fiind cele pentru deochi.

Incantaţiile magice sau descântecele se întâlnesc pretutindeni unde se află români şi probabil că tot aşa era şi pe vremea dacilor şi a celorlalţi traci. Multe din cuvintele decântecelor româneşti au sensuri pierdute astăzi.