1. Învăţăturile Salemului în India Vedică

În epoca lui Melchizedek, India era o ţară cosmopolită recent căzută sub dominaţia politică şi religioasă a invadatorilor arieni-andiţi veniţi din nord şi din vest. La această dată, numai în porţiuni din nordul şi din vestul peninsulei se infiltraseră mulţi arieni. Aceşti noi sosiţi vedici aduseseră cu ei numeroase zeităţi tribale. Formele religioase ale cultului lor au urmat îndeaproape practicile ceremoniale ale Celor îmbătrâniţi lor predecesori andiţi, în sensul că tatăl activa încă în calitate de preot iar mama ca preoteasă, şi că vatra familiei servea încă drept altar.

Cultul vedic era atunci în creştere şi metamorfoză sub conducerea castei brahmane; aceşti preoţi-învăţători preluau treptat controlul ritualului de adorare, care se dezvolta. Amalgamul de treizeci şi trei de zeităţi ariene de altădată era în plină desfăşurare atunci când misionarii din Salem au pătruns în nordul Indiei.

Politeismul arienilor reprezenta o degenerare a monoteismului lor primitiv, cauzat de separarea lor în unităţi tribale, fiecare trib venerându-şi propriul zeu. Această descentralizare a monoteismului şi a trinitarismului originare ale Mesopotamiei andite a suferit o sinteză nouă pe parcursul primelor secole ale celui de-al doilea mileniu dinainte de Crist. Mulţimea de zei a fost organizată într-un panteon sub conducerea trinitară a lui Dyaus pitarul, domnul cerului, a lui Indra, domnul impetuos al atmosferei, şi a lui Agni, zeul cu trei capete al focului, domnul pământului şi vestigiul simbolic al unui străvechi concept de Trinitate.

Dezvoltările categoric henoteiste pregăteau calea unui monoteism evoluat. Agni, zeitatea cea mai antică, era adesea exaltat ca părinte-şef al întregului panteon. Principiul de zeitate-părinte, numit uneori Prajapati, alteori Brahma, a fost cufundat în bătălia teologică pe care preoţii brahmani au dus-o mai târziu cu învăţătorii din Salem. Principiul energiei-divinitate care însufleţea tot panteonul vedic a fost numit Brahmanul.

Misionarii din Salem predicau Dumnezeul unic al lui Melchizedek, cel Preaînalt din cer. Acest portret nu era în întregime în dezacord cu conceptul pe cale de apariţie de Brahma-Tatăl ca sursă a tuturor zeilor, însă doctrina Salemului nu comporta rituri; ea mergea deci direct împotriva dogmelor, a tradiţiilor şi a învăţăturilor preoţimii brahmane. Preoţii brahmani nu au vrut niciodată să accepte doctrina Salemului, care învăţa mântuirea prin credinţă, graţia lui Dumnezeu obţinută fără a ţine seama de practicile rituale şi de sacrificiile ceremoniale.

Respingerea evangheliei lui Melchizedek cu privire la încrederea în Dumnezeu şi la mântuirea prin credinţă a marcat o schimbare capitală pentru India. Misionarii din Salem contribuiseră mult la pierderea credinţei în străvechii zei vedici, dar conducătorii, preoţii vedismului, au refuzat să accepte doctrina lui Melchizedek care propovăduia un singur Dumnezeu şi o credinţă unică şi simplă.

Brahmanii au extras fragmente din cărţile sacre ale vremii lor într-un efort de a-i combate pe învăţătorii Salemului. Culegerea lor, după cum a fost revizuită mai târziu, a ajuns în timpurile moderne sub forma Rig-Vedei, una dintre cărţile sacre cele mai vechi. A doua, a treia şi a patra Veda au urmat pe măsură ce brahmanii căutau să cristalizeze, să formalizeze şi să fixeze riturile lor de adorare şi de sacrificii, şi să le impună oamenilor din epoca lor. în ceea ce au ele mai bun, aceste scrieri reprezintă echivalentul a orice alt corpus de caracter asemănător, în ceea ce priveşte frumuseţea conceptului şi adevărul discernământului. Dar, pe măsură ce această religie superioară a fost coruptă de miile de superstiţii, de culte şi de rituri ale Indiei meridionale, ea a devenit progresiv, prin metamorfoză, sistemul teologic cel mai pestriţ pe care l-au întemeiat vreodată oamenii. Studiul Vedelor va duce la descoperirea unor concepte asupra Deităţii dintre cele mai elevate şi a unora dintre cele mai degradate care fuseseră concepute vreodată.

10. Statutul prezent al lui Machiventa Melchizedek

În cursul anilor încarnării lui Melchizedek, melchizedekii administratori provizorii ai Urantiei au fost în număr de unsprezece. Când Machiventa a socotit că misiunea sa de Fiu de ajutor a fost terminată, el a semnalat faptul acesta celor unsprezece asociaţi ai lui, care au pregătit imediat tehnica prin care el va fi degajat din carne şi restabilit cu siguranţă în statutul său original de Melchizedek. A treia zi după dispariţia sa din Salem, el a apărut printre cei unsprezece colegi ai lui în misiune pe Urantia, şi şi-a reluat cariera întreruptă ca unul dintre administratorii provizorii planetari de pe 606 din Satania.

Machiventa şi-a încheiat misiunea sa în calitate de creatură de carne şi de sânge tot atât de subit şi de discret pe cât o începuse. Nici apariţia lui şi nici plecarea lui n-au fost însoţite de vreun anunţ special sau de vreun fel de demonstraţie; nici un apel nominal al reînvierii nici finalul distribuirii planetare nu au marcat apariţia lui pe Urantia; e vorba de o misiune de intervenţie. Cu toate acestea, Machiventa nu a pus capăt încarnării lui umane înainte de a fi cum se cuvine eliberat de Tatăl Melchizedek şi informat că executarea misiunii sale de intervenţie fusese aprobată de şeful executiv al Nebadonului, Gabriel din Salvington.

Machiventa Melchizedek a continuat să manifeste un mare interes în treburile descendenţilor oamenilor care crezuseră în învăţăturile sale în timpul încarnării lui. Dar urmaşii lui Avraam prin Isaac, în linia în care ei s-au căsătorit cu keniţii, au fost singurii care să continue să întreţină multă vreme o anumită concentrare clară a învăţăturilor Salemului.

În cursul celor nouăsprezece secole următoare, tot acest Melchizedek a colaborat continuu cu numeroşi profeţi şi vizionari, străduindu-se astfel să păstreze vii adevărurile Salemului până la împlinirea timpului pentru apariţia lui Mihail pe pământ.

Machiventa şi-a continuat activităţile de administrator provizoriu planetar până în epoca triumfului lui Mihail pe Urantia. Ca urmare, el a fost ataşat serviciului Urantiei, pe Ierusem, ca unul dintre cei douăzeci şi patru de administratori, şi a ajuns foarte recent să fie înălţat la poziţia de ambasador personal al Fiului Creator de pe Ierusem, cu titlul de Prinţ Planetar Locţiitor al Urantiei. Noi credem că, atâta timp cât Urantia va rămâne o planetă locuită, Machiventa Melchizedek nu va fi invitat să-şi reia în întregime îndatoririle ordinului său de filiaţie, ci va rămâne întotdeauna, vorbind în termeni de timp, un slujitor planetar care îl reprezintă pe Crist Mihail.

Din moment ce misiunea sa pe Urantia era o misiune de intervenţie, analele nu fac să iasă în relief ceea ce ar putea fi viitorul lui Machiventa. S-ar putea ca întregului corp al Melchizedekilor din Nebadon să îi fi fost definitiv amputat unul din membri. Ordonanţe recente, transmise de cei Preaînalţi ai Edentiei şi confirmate apoi de Cei îmbătrâniţi de Zile din Uversa, au dat clar de înţeles că manifestarea lui Melchizedek este destinată să ia locul lui Caligastia, Prinţul Planetar decăzut. Dacă ipotezele noastre cu privire la acest subiect sunt corecte, este întru totul posibil ca Machiventa Melchizedek să reapară în persoană pe Urantia şi să-şi reia într-o manieră modificată rolul de Prinţ Planetar detronat; sau altfel el va veni pe pământ pentru a activa ca Prinţ Planetar locţiitor reprezentându-l pe Crist Mihail, care deţine actualmente titlul de Prinţ Planetar al Urantiei. Cu toate că suntem departe de a vedea clar care ar putea fi destinul lui Machiventa, evenimentele survenite recent sugerează la modul serios că supoziţiile formulate nu sunt probabil foarte departe de adevăr.

Noi înţelegem bine cum, prin triumful său pe Urantia, Mihail a devenit în acelaşi timp şi succesorul lui Caligastia şi al lui Adam, Prinţul Planetar al Păcii şi al doilea Adam. Acum, noi căutăm să-i conferim lui Machiventa titlul de Prinţ Planetar Locţiitor al Urantiei. Va fi el numit şi Fiul Material Locţiitor al Urantiei? Sau există oare vreo posibilitate să aibă loc vreun eveniment neaşteptat şi fără precedent, precum reîntoarcerea pe planetă, într-o clipă sau în alta, a lui Adam şi a Evei sau a unora dintre descendenţii lor ca reprezentanţi ai lui Mihail cu titlul de locţiitori ai celui de-al doilea Adam al Urantiei?

Toate aceste speculaţii asociate cu certitudinea că Fii Magistrali şi Fii învăţători ai Trinităţii vor apărea în viitor, în legătură cu promisiunea explicită a Fiului Creator de a reveni într-o bună zi, fac din Urantia o planetă cu un viitor nesigur şi o fac să devină una dintre sferele cele mai interesante şi cele mai misterioase din universul Nebadonului. Este întru totul posibil ca, într-o epocă viitoare în care Urantia se va apropia de era luminii şi a vieţii, după ce problemele rebeliunii lui Lucifer şi ale secesiunii lui Caligastia vor fi fost definitiv judecate, să putem să observăm prezenţa simultană a lui Machiventa, a lui Adam şi a Evei, a lui Crist Mihail, precum şi a unui Fiu Magistral sau chiar şi a Fiilor învăţători ai Trinităţii.

A prevalat multă vreme în ordinul nostru opinia că prezenţa lui Machiventa în corpul administratorilor Urantiei pentru Ierusem, printre cei douăzeci şi patru de consilieri, este o dovadă suficientă pentru a justifica credinţa că Machiventa este menit să-i urmărească pe muritorii Urantiei prin tot planul universal de progres şi de ascensiune, chiar şi până la Corpul Finalităţii din Paradis. Noi ştim că Adam şi Eva sunt astfel meniţi să-i însoţească pe tovarăşii lor pământeni în aventura Paradisului când Urantia se va stabili în lumină şi în viaţă.

Cu mai puţin de o mie de ani în urmă, acelaşi Machiventa Melchizedek, înţeleptul de odinioară al Salemului, a fost prezent sub formă invizibilă pe Urantia pe o perioadă de o sută de ani, activând ca guvernator general rezident al planetei. Dacă prezentul sistem de conducere a treburilor planetare se perpetuează, Machiventa trebuie să revină cu puţin peste o mie de ani şi să-şi reia această funcţie.

Aceasta este povestea lui Machiventa Melchizedek, unul dintre cele mai extraordinare personaje care au fost vreodată legate de istoria Urantiei, şi o personalitate care poate fi destinată să joace un rol important în experienţa viitoare a lumii voastre anormale şi puţin obişnuite.

[Prezentat de un Melchizedek din Nebadon.]

9. După plecarea lui Melchizedek

Dispariţia atât de bruscă a lui Melchizedek a fost o mare încercare pentru Avraam. Cu toate că Machiventa i-a avertizat pe deplin pe discipolii lui că va trebui într-o bună zi să plece aşa cum venise, ei nu erau resemnaţi după pierderea minunatului lor şef. Marea organizaţie clădită în Salem a dispărut aproape în întregime, deşi Moise s-a întemeiat pe tradiţiile acestei epoci pentru a-i conduce pe sclavii evrei în afara Egiptului.

Pierderea lui Melchizedek a lăsat în inima lui Avraam o tristeţe pe care n-a biruit-o niciodată complet. El abandonase Hebronul când renunţase la ambiţia lui de a clădi o împărăţie materială. Acum, după ce îşi pierduse asociatul în edificarea împărăţiei spirituale, el a părăsit Salemul, îndreptându-se spre sud pentru a locui în apropierea intereselor lui din Gerar.

Imediat după dispariţia lui Melchizedek, Avraam a devenit temător şi timorat. El şi-a tăinuit identitatea la sosirea în Gerar, astfel încât Abimelech i-a luat soţia. (La puţină vreme după căsătoria lui cu Sarah, Avraam surprinsese, într-o noapte, un complot pentru a-l asasina şi a pune mâna pe strălucita sa soţie. Această teamă a devenit groază pentru acest şef altminteri brav şi îndrăzneţ; toată viaţa sa, el s-a temut că cineva îl va ucide pe ascuns pentru a i-o lua pe Sarah. Aceasta explică de ce, în trei ocazii diferite, acest om curajos a făcut dovada unei reale laşităţi.)

Dar Avraam nu trebuia să fie multă vreme abătut de la misiunea sa ca succesor al lui Melchizedek. El a făcut curând convertiri la filistini şi la poporul lui Abimelech, apoi a semnat un tratat cu ei. La rândul lui, el a fost contaminat de multe dintre superstiţiile lor, în special de practica lor de a sacrifica fiul mai vârstnic al fiecărei familii. Aşadar, Avraam a redevenit un mare şef în Palestina. Toate grupurile îl respectau şi toţi regii îl onorau. El era conducătorul spiritual al tuturor triburilor înconjurătoare, iar influenţa lui a persistat ceva timp după moartea sa. în ultimii săi ani din viaţa, el s-a mai întors o dată în Hebron, cadrul primelor lui activităţi şi locul unde călătorise însoţit de Melchizedek. Ultimul act al lui Avraam a fost acela de a-i trimite pe fidelii lui servitori în oraşul fratelui său, Nahor, la frontiera Mesopotamiei, pentru a se asigura de o fată din propriul său popor ca soţie pentru fiul său Isaac. Membrii grupului lui Avraam aveau, de multă vreme, obiceiul de a se căsători între veri, şi Avraam a murit încrezător în acea credinţă în Dumnezeu, pe care o învăţase de la Melchizedek în şcolile dispărute ale Salemului.

Generaţiei următoare i-a fost greu să priceapă istoria lui Melchizedek. în mai puţin de cinci sute de ani, mulţi au considerat povestea ca pe un mit. Isaac a rămas destul de aproape de învăţăturile tatălui său, şi a menţinut evanghelia coloniei Salemului, dar i-a fost mai greu lui Iacob să priceapă semnificaţia acestor tradiţii. Iosif credea cu fermitate în Melchizedek, şi asta a fost în mare măsură motivul din care fraţii săi îl considerau un visător. Onorurile conferite lui Iosif în Egipt se datorau în principal amintirii străbunicului său Avraam. Lui Iosif i s-a oferit comanda militară a armatelor egiptene, dar, având în vedere hotărârea cu care credea în tradiţiile lui Melchizedek şi în învăţăturile ulterioare ale lui Avraam şi ale lui Isaac, el a ales să servească ca administrator civil, socotind că va putea astfel să muncească mai bine la progresul împărăţiei cerurilor.

Învăţătura lui Melchizedek a fost completă şi bogată, dar povestirile acestei epoci li s-au părut imposibile şi fantastice preoţilor evrei de mai târziu, deşi mulţi dintre ei înţeleseseră întrucâtva aceste evenimente, cel puţin până în epoca în care analele Vechiului Testament au fost modificate masiv în Babilon.

Ceea ce povestirile Vechiului Testament descriu ca fiind convorbirile dintre Avraam şi Dumnezeu erau în realitate întâlnirile dintre Avraam şi Melchizedek. Scribii au luat mai târziu cuvântul Melchizedek ca pe un sinonim al lui Dumnezeu. Istoria multiplelor contacte ale lui Avraam şi ale soţiei lui, Sarah, cu „îngerul Domnului” se referă la numeroasele lor întâlniri cu Melchizedek.

Povestirile ebraice despre Isaac, despre Iacob şi despre Iosif sunt mult mai demne de crezare decât acelea privitoare la Avraam, cu toate că şi ei s-au îndepărtat adesea de fapte. Alterările au fost efectuate când intenţionat, când neintenţionat, în epoca compilării acestor istorii de către preoţii evrei în timpul captivităţii din Babilon.

Ketura n-a fost o soţie a lui Avraam; ea era doar o concubină, ca şi Agor. Toate bunurile lui Avraam au fost cuvenite de drept lui Isaac, fiul lui Sarah, soţia sa statutară. Avraam nu era atât de bătrân pe cât indică povestea, iar soţia lui era mult mai tânără decât el. Vârstele lor au fost cu bună ştiinţă schimbate pentru a se potrivi cu pretinsa naştere miraculoasă ulterioară a lui Isaac.

Egoul naţional al iudeilor a fost teribil de înjosit de captivitatea din Babilon. în reacţia lor contra inferiorităţii lor naţionale, ei au căzut în cealaltă extremă a egotismului naţional şi rasial; ei şi-au denaturat şi şi-au deformat tradiţiile pentru a se înălţa deasupra tuturor raselor în calitate de popor ales al lui Dumnezeu; în consecinţă, ei au modificat cu înţelepciune toate documentele lor cu scopul de a-l ridica pe Avraam şi pe alţi conducători cu mult mai presus de toţi ceilalţi, fără a-l omite aici pe Melchizedek însuşi. Scribii evrei au distrus deci toate scrierile pe care le-au putut găsi în această epocă memorabilă, nepăstrând decât povestirea întâlnirii lui Avraam cu Melchizedek după bătălia de la Siddim care, după ei, a făcut să se răsfrângă o mare onoare asupra lui Avraam.

Astfel, pierzându-l din vedere pe Melchizedek, scribii au pierdut de asemenea din vedere învăţătura acestui Fiu de intervenţie cu privire la misiunea spirituală a Fiului de consacrare promis. Natura acestei misiuni a căzut atât de complet în uitare încât foarte puţini dintre descendenţii lor au fost capabili sau dornici să-l recunoască şi să-l accepte pe Mihail când a apărut încarnat pe pământ, aşa cum îl anunţase Machiventa.

Dar cel puţin unul dintre scriitorii Cărţii Evreilor a înţeles misiunea lui Melchizedek, căci este scris: „Acest Melchizedek, preot al celui Preaînalt, era şi rege al păcii; fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început de zilele nici sfârşit de viaţă, dar creat asemenea unui Fiu de Dumnezeu, el rămâne preot pe vecie”. Acest scriitor l-a desemnat pe Melchizedek ca pe un model al consacrării ulterioare a lui Mihail, afirmând că Isus era „un slujitor pentru totdeauna după ordinul lui Melchizedek”. Cu toate că această comparaţie nu este tocmai potrivită, este literalmente adevărat că Crist a primit un titlu provizoriu de Prinţ Planetar al Urantiei, „după ordinele celor doisprezece administratori provizorii Melchizedeki” în funcţiune în epoca coborârii sale pe această planetă.

8. Plecarea lui Melchizedek

A fost aproape de distrugerea Sodomei şi a Gomorei când Machiventa s-a decis să pună capăt misiunii sale de intervenţie pe Urantia. Decizia lui Melchizedek de a-şi termina şederea în trup a fost influenţată de mulţi factori, dintre care cel principal era tendinţa crescândă a triburilor înconjurătoare, şi chiar şi a asociaţilor lui imediaţi, de a-l privi ca pe un semi-zeu, de a-l considera ca pe o fiinţă supranaturală, ceea ce şi era de altfel. Dar au început a-l respecta exagerat şi cu o teamă extrem de superstiţioasă. Pe lângă aceste motive, Melchizedek voia să părăsească cadrul acestor activităţi pământeşti cu suficient de multă vreme înainte de moartea lui Avraam pentru a se asigura că adevărul unui singur şi unic Dumnezeu se va stabili în mintea discipolilor lui. în consecinţă, Machiventa s-a retras într-o seară sub cortul său din Salem după ce urase noapte bună tovarăşilor lui oameni, şi, când aceştia au venit s-l cheme în dimineaţa zilei următoare, el nu mai era acolo, căci semenii lui îl luaseră.

7. Misionarii lui Melchisedek

Melchizedek a continuat timp de câţiva ani să-i instruiască pe studenţii săi şi să-i pregătească pe misionarii din Salem. Aceştia au pătruns în toate triburile înconjurătoare, cu precădere în Egipt, în Mesopotamia şi în Asia Mică. Pe măsură ce se scurgeau deceniile, aceşti învăţători atingeau puncte din ce în ce mai îndepărtate de Salem, ducând cu ei evanghelia credinţei şi a încrederii în Dumnezeu propovăduită de Machiventa.

Descendenţii lui Adamson, grupaţi în jurul malurilor lacului lui Van, îi ascultau de bună voie pe învăţătorii hitiţi ai cultului din Salem. Din acest centru cândva andit, erau trimişi instructori în regiunile îndepărtate ale Europei şi ale Asiei. Misionarii Salemului au pătruns în toată Europa, inclusiv în Insulele Britanice. Un grup a trecut prin Insulele Feroe pentru a ajunge la andoniţii din Islanda, în timp ce un alt grup a traversat China şi a ajuns la japonezii din insulele orientale. Viaţa şi experienţele acestor bărbaţi şi femei care s-au aventurat plecând din Salem, din Mesopotamia şi de la lacul lui Van pentru a aduce lumină în problemele emisferei orientale, reprezintă un capitol eroic în analele rasei umane.

Dar sarcina era atât de grea, iar triburile erau atât de înapoiate, încât rezultatele au fost vagi şi imprecise. De la o generaţie la alta, evanghelia Salemului şi-a găsit locul pe ici, pe colo, dar, exceptând Palestina, niciodată ideea unui Dumnezeu unic nu a putut să pretindă loialitatea continuă a unui trib sau a unei rase întregi. Cu mult timp înainte de venirea lui Isus, învăţăturile primilor misionari din Salem fuseseră în general înecate în superstiţiile străvechi şi în credinţele mai răspândite. Evanghelia originară a lui Melchizedek fusese aproape în întregime înăbuşită de credinţele în Marea Mamă, în Soare şi în alte culte antice.

Voi care beneficiaţi azi de avantajele tiparului, nu înţelegeţi cât de greu era să perpetuezi adevărul în antichitate, şi cât de uşor era pierdută din vedere o doctrină nouă între o generaţie şi următoarea. Doctrina nouă tindea întotdeauna să fie asimilată de corpul antic al învăţăturilor religioase şi al practicilor magice

Call Now Button