Cu toamna în odaie

Mi-a bătut azi noapte Toamna în geam,
Mi-a bătut cu degete de ploaie…
Şi la fel ca-n fiecare an,
M-a rugat s-o las să intre în odaie,
Că-mi aduce o cutie cu Capstan
Şi ţigări din foi de Rotterdam…
Am privit în jurul meu şi-n mine:
Soba rece,
Pipa rece,
Mâna rece,
Gura rece,
Doamne!… Cum puteam s-o las să plece?
Dacă pleacă, cine ştie când mai vine?
Dacă-n toamna asta, poate,
Toamna-mi bate
Pentru ce din urmă oară-n geam?
„Donnez-vous la peine d’entrer, Madame…”
Şi femeia cu privirea fumurie
A intrat suspectă şi umilăv Ca o mincinoasă profeţie
De Sibila…
A intrat…
Şi-n odaia mea-ntr-o clipă
S-a încălzit ca un cuptor de pâine

Numai cu spirala unui fum de pipă
Şi cu sărutarea Toamnei, care mâine
O să moară… vai!…
Bolnavă de gripă…