Impresii seminar Sundao

Master YU

Mi-a fost greu să pun în cuvinte ce şi cum a fost anul trecut, la atelierul de SUNDAO, cu Master YU.

Câteva zile m-am învârtit şi răsucit în mine, cautând să aşez ceva ce nu poate fi scris. Fiindcă experienţa e trăită, iar descrierea ei e altceva. Şi citirea despre experienţa cuiva e iar altceva.

Iar ce a fost vara trecută… Am tot încercat a povesti. Degeaba. Trebuie trăit, ziceam eu, trebuie trăit!

La mine a fost aşa:

Când Roberta a prezentat în primăvara lui 2009 programul Fundaţiei Floarea Vieţii, am văzut întâi fotografia. Chipul, şi mai ales ochii. A fost de ajuns. Nu mi-a trebuit mai mult. „Acesta este maestrul!” am strigat pe dinăuntru. Şi aşa a fost.

Am întâlnit maeştri, fie în plan fizic fie în cărţi, fie altfel. Mi-am făcut un fel de a simţi un învăţător, inima mea îl ştie.

Master YU… Exact aşa cum ştiam eu maeştrii. Putere îmbinată cu multă, enormă, nesfârşită blândeţe. Multă iubire.

Am văzut, zic iar, maeştri. Dar aşa, nu. Nu întâlnisem încă ceea ce doar citisem cândva, în istorisiri străvechi, pe care le vedeam ca poveşti frumoase…

Ei, şi iată că a fost vara anului trecut. Un an formidabil pentru mine, în care intrasem venind din altă legendă trasformată în realitate: Machu Picchu.

Îmi începusem o noua cale şi îmi ceream cu sete drumul, poteca… Şi Master YU a venit la timpul potrivit.

aici

Cu acea minune de care am tot povestit: Ochii Celui Fără Chip.

Dincolo de exerciţiile de SUNDAO – exerciţii care ele însele au deschis o curgere nemaîntâlnită până atunci, un flux aşa de puternic că eram eu însămi un avion cu… nu ştiu câte motoare -, dincolo de ele a fost acea… cum să-i spun? Lecţie? nu. Poveste? nu. Atingere. Da. Atingere magică, direct pe suflet.

Discuţiile acelea pline de miez – câteva cuvinte puse ca un deget, fin, delicat şi cu precizie de bisturiu, exact pe rana sufletească pe care ne-o ascunseserăm adânc, de nici noi nu o mai vedeam -, zâmbetul cald, demersul făcut cu multă dragoste, cu extraordinar de multă dragoste, au făcut o atingere. Acolo, înăuntru, s-a mişcat tot, şi omul care nici nu avea de gând să-şi privească masca şi durerea a fost adusă, blând şi ferm, să se privească pe sine cu ochii Celui Fără Chip.

Mesajul a fost: iubeşte. Iubeşte lumea asta şi pe tine întocmai ca Cel Fără Chip. În tine, prin tine, El vede tot cu nesfârşită iubire.

„Priviţi-vă lumina interioară” spunea Master YU – şi noi nici nu răsuflam, în acea solemnitate a clipei, în acea veneraţie în faţa a ceea ce se făcea în noi…

Lucrarea lăuntrică, făcută pentru a ne vindeca sufletul, a fost foarte concentrată, rapidă şi eficientă. Fără ezitări. Călătorind în noi înşine, găsind acel nod al suferinţei, al unei vechi răni, şi deznodându-l cu curaj, putere şi multă dragoste. Colegul de echipa care ne însoţea învăţa şi el alături de noi această blândeţe pentru noi înşine, acest respect pentru minunea transformării.

Între noi, lângă noi, master YU. Rostind cu un uimitor amestec de fermitate şi blândeţe: „Hai! Cu curaj! Fără frică! Priveşte fără frică şi mergi înainte!”

Meditaţiile, călătoriile „dincolo”, în care ne-am privit viaţa şi pe noi înşine cu dragoste şi înţelegere, lăsându-ne apoi în ekstasis, au fost… fără cuvinte. Şi aici, Master YU a ştiut. Întrebând pe unul din noi cum a fost meditaţia, a găsit iar firul pe care a făcut un demers spre înţelegere, spre vindecare… Scurt, fin, ca un chirurg, dar cu, zic iarăşi, enorm de multă iubire.

Şi din povestea fiecăruia, din lucrarea fiecăruia dintre noi învăţam şi pricepeam şi ne luminam cu toţii.

Am lăsat special la urmă partea cu lucrul „energetic”. Asta mi s-a părut iar ca-n poveşti, „ca în filme”.

Povestise Roberta de nişte exerciţii care vor urma, „exerciţii dificile şi foarte tari”. Mă pregăteam oarecum, „sufleteşte”, ţinând seama că nu lucrasem demult aşa, mai serios, exerciţii fizice.

Şi a fost neaşteptat! Exerciţiile nu mi s-au părut deloc dificile. Nu în sensul de a mă speria de ele. Dimpotrivă. În primul rând am învăţat să ne depăşim limita fizică a suportabilităţii unui efort cu care nu eram obişnuiţi – să stai pe spate, ca un urs cu labele în sus, nu e greu, dar să ţii şi capul ridicat, e al naibii de greu! Aici, Master Yu ne-a susţinut iar cu acel amestec de blândeţe şi fermitate. „Nu vi se întâmplă nimic. Hai, puteţi trece mai departe, veţi vedea. Hai, încă puţin! Nu-i deloc greu, încă puţin. Veţi vedea că este posibil.” A fost posibil şi tot nu-mi venea să cred că am reuşit, deşi fiecare fibră din mine ţipase, iar mintea spusese „stop” de câteva ori. Şi tot mintea, auzind acel îndemn „hai, încă puţin!” a făcut să se poată. Un scurt şi extrem de eficient exerciţiu care a arătat concret, chiar pe pielea noastră, forţa spiritului.

Mai apoi, cea mai tare „chestie”, acea declanşare a fluxului energetic ce a făcut să vibreze tot trupul. Incredibila forţă eliberată, care mişca tot, şi asta făcută iar cu multă susţinere. Master YU ne spunea „Hai, acum dă tot ce poţi… Eşti în siguranţă, totul e ok, mergi înainte fără frică”. Şi a fost într-adevăr experienţa unică ce m-a făcut să înţeleg ceva din ce citisem cândva. Povestirile unora şi altora despre descătuşarea Kundalini.

Într-adevăr, descătuşare!

Aş povesti o mulţime, mi se pare totul viu, ca şi cum sa-r fi petrecut ieri sau azi dimineaţă.

Dar cuvintele sunt copii palide a ceea ce aş vrea să spun şi nu dau decât o idee. Trăirea contează, şi asta îndemn pe fiecare, să vină şi să primească această atingere de care spuneam, această formidabilă experienţă a întâlnirii cu ochii Celui fără Chip. Trăirea unei lucrări lăuntrice care curăţă, eliberează, echilibrează, umple de putere şi dă drumul curgerii Iubirii.

Şi iarăşi lipsesc cuvintele… Cele cu care aş putea mulţumi vreodată lui Master YU pentru tot.

Mă plec doar în faţa acestei frumoase lumini.

Ce-mi doresc e să ştiu ca sunt din ce în ce mai mulţi cei care au trăit şi vor trăi bucuria transformării către care îi poartă acest om minunat.

Şi vor fi, asta ştiu sigur!

Mihaela Gheorghe – Sundao 2009