Lectia 19

Eliminarea activităţilor toxice, care vă irosesc din timp

În ultima noastră lecţie, am analizat adevăratele voastre priorităţi ca modalitate de a vă controla timpul şi de a vă crea un program realist, astfel încât să aveţi suficient timp pentru activităţile şi proiectele voastre importante. Am creionat care sunt cele mai semnificative din intenţiile voastre (punându-le pe listă un „A”), apoi am decis care sunt proiectele voastre mai puţin vitale (denumindu-le activităţi „B”) şi apoi proiectele care se numără printre cele mai puţin semnificative (denumite activităţi „C”). În aceste activităţi A, B şi C putem include proiecte, dexterităţi, hobby-uri, chiar relaxare… atât timp cât ele sunt importante şi semnificative pentru VOI. O dată ce aţi stabilit cu claritate care sunt activităţile care intră la A, B şi C, automat veţi şti cât de mult din timpul vostru trebuie să îl dedicaţi fiecăreia. Este important să punem cel mai mare accent pe lista „A”, un accent ceva mai redus pe lista B, cel mai puţin din timpul vostru fiind dedicat activităţile din lista „C”. Orice activitate care nu se află pe listele A, B sau C este ceva care vă consumă din timp şi trebuie analizată cum se cuvine, înainte de a-i dedica ceva din timpul vostru.

Când v-aţi stabilit cu claritate importanţa diferitelor activităţi, veţi reuşi să spuneţi cu mai multă uşurinţă „NU” unor proiecte consumatoare de timp. Fiind un indigo/cercetaş sensibil, sunteţi în mod firesc o persoană căreia îi place să îi ajute şi să le facă pe plac altora. Totuşi, dacă cineva vă roagă să faceţi ceva ce nu intră în categoriile voastre „A, B sau C”, va trebui să le spuneţi „Nu”. Dacă vă este atât de greu acest lucru, sau dacă vă simţiţi vinovat sau obligat, iată aici o serie de soluţii:

Spuneţi persoanei: „Lasă-mă să mă gândesc şi îşi dau răspunsul mâine.” ţineţi-vă promisiunea şi contactaţi respectiva persoană atunci când vă veţi simţi puternic şi animaţi de respectul de sine. Nu trebuie să explicaţi de ce spuneţi nu. Un „Nu” spus pe un ton calm va fi de ajuns. Dacă persoana vă va hărţui sau va adopta măsuri care să vă facă să vă simţiţi vinovat, atunci veţi decide că este o persoană poate prea agresivă pentru a rămâne în cercul vostru de cunoştinţe. Distanţaţi-vă de astfel de persoane. Fiind o persoană sensibilă, de dragul misiunii pe care o aveţi de îndeplinit, trebuie să staţi deoparte de relaţiile toxice.
Reamintiţi-vă să spuneţi „Nu” unor activităţi consumatoare de timp, din pricină că misiunea voastră este importantă (activităţile „A”). Cu cât veţi dedica mai mult timp misiunii voastre, cu atât veţi fi mai de folos mai multor persoane. Deci, dacă veţi spune „Nu” unei persoane, aceasta înseamnă că, în acelaşi timp, spuneţi „Da” unui număr atât de mare de oameni (inclusiv vouă înşivă). Amintiţi-vă, de asemenea, că multe (dacă nu majoritatea ) oamenilor suferă de sindromul irosirii timpului. Numai atunci veţi deveni un model pozitiv al acestui rol, faţă de prieteni şi familie, trăind astfel potrivit princiipiilor voastre adevărate. Atunci când vă menţineţi în graniţele personale fireşti, îi învăţaţi şi pe alţii să vă respecte. şi ceea ce este cel mai important, vă respectaţi pe voi înşivă.

Temă pentru Lecţia 19

Afirmaţi de mai multe ori pe zi aceasta: „Mă ocup excelent de mine însumi/însămi şi de misiunea mea. Preţuiesc şi cinstesc darul timpului, pe care îl folosesc cum se cuvine. Misiunea mea reprezintă o parte sacră a vieţii mele, căreia îi dedic timpul şi atenţia pe care le merită. Atunci când spun „Da” misiunii şi activităţilor de pe lista „A”, spun de fapt „Da” fericirii, păcii, sănătăţii şi tuturor acelor lucruri pe care le doresc şi le merit.”