Lectia 26

Faceţi o pauză!

Felicitări! Aproape aţi încheiat cursul „Cum să ne revendicăm puterea indigo”! Să ne oprim un moment, pentru a verifica şi a vedea cum staţi. Dacă sunteţi, ca majoritatea persoanelor indigo (indigo-cercetaş), probabil că v-aţi simţit covârşit, încercând să ţineţi pasul cu lecţiile acestui curs. Probabil că le-aţi şi pus bine, undeva, gândind că vă veţi mai uita la ele atunci când veţi avea mai mult timp, pe viitor.

Aceste simţăminte de prea-plin şi reacţia de inhibiţie sau de abandon nu sunt ceva de care trebuie să vă ruşinaţi. De fapt, ele sunt una din caracteristicile principale ale multor indigo şi indigo-cercetaşi (dar nu ale tuturor). Ele se leagă de faptul că aveţi o misiune importantă de îndeplinit în viaţă. Înainte de această încarnare, v-aţi consultat cu ghizii voştri despre multe din aspectele vieţii pe care urma să o duceţi. Atunci aţi decis care vă va fi misiunea în viaţă, iar apoi aţi ales tot ceea ce ar urma să vă sprijine pentru îndeplinirea acelei misiuni. Atât voi, cât şi ghizii voştri, aţi decis asupra sexului, rasei, datei naşterii, părinţilor, prietenilor şi altor detalii, pentru ca toate acestea să vă poată fi de ajutor.

Fiind indigo (indigo-cercetaşi), misiunea voastră implică să alungaţi vechea energie a lăcomiei, competiţiei şi necinstei, pentru a aduce noua energie a manifestării, cooperării şi integrităţii. Este neîndoielnic că este vorba de un rol important, crucial. Este o mare misiune, pe care nu aţi fi primit-o, dacă nu eraţi la înălţimea ei, pentru a o duce la bun sfârşit. Numai acelor suflete cu adevărat puternice li s-a permis să se întrupeze ca indigo sau indigo-cercetaşi.

Probabil că îi simţiţi şi îi auziţi pe ghizii voştri cicălindu-vă cu diferite aspecte ale misiunii voastre, cum ar fi să vă îndemne să aveţi un stil de viaţă sănătos, să citiţi sau să scrieţi o carte, să studiaţi vindecarea spirituală ş.a. Înainte de a vă naşte, i-aţi rugat, de fapt, pe ghizii şi pe îngerii voştri, să vă ajute ori de câte ori v-aţi abate de la drumul ales. Deci iertaţi-i pe ghizii şi pe îngerii voştri dacă vă bat la cap. Ei nu fac decât să se achite de promisiunea pe care v-au făcut-o! şi iertaţi-vă, în acelaşi timp, pentru faptul că nu aveţi o viaţă perfectă.

Fiţi atenţi la capcana perfecţionismului care adeseori duce la un comportament adictiv, pentru că persoana se simte frustrată de faptul că lucrurile nu sunt perfecte. Perfecţioniştii se mai simt atraşi de „un comportament autohandicapant”, cum ar fi să se îmbete înaintea unui test la şcoală, astfel încât alcoolul să fie vinovat de rezultatele mediocre la test. Nimeni nu se aşteaptă să fiţi perfecţi sau să vă faceţi perfect misiunea. Toţi ne abordăm misiunile într-un fel circular, prin învăluire. Ceea ce contează şi este cu adevărat important este să ne păstrăm intenţia de a aduce lumina şi iubirea în lume şi să învăţăm câte ceva din acele momente când am uitat care ne este intenţia.

Tema lecţiei

Într-un loc liniştit, unde nu veţi fi deranjat, rostiţi această afirmaţie: „Doresc să mă iert pentru ceea ce cred că am făcut sau nu am făcut.” Faceţi o pauză apoi, îngăduind celulelor să se debaraseze de o veche mânie îndreptată spre sine pe care poate aţi avut-o înmagazinată în corpul fizic. Repetaţi afirmaţia cât de des simţiţi nevoia sau ori de câte ori intuiţia vă îndrumă să o faceţi.