Lectia 28

Lecţia finală a cursului „Reintegrarea puterii indigo”

Felicitări! Aşadar aţi încheiat cursul „Reintegrarea puterii indigo”! Vă rog să vă felicitaţi singuri pentru cât de departe aţi ajuns acum, faţă de primul moment, în care v-aţi apucat de acest curs. Nu contează dacă aţi citit sau aţi parcurs şi încheiat toate lecţiile. Salvaţi-le undeva şi citiţi din ele când puteţi. Puteţi chiar să le tipăriţi pe toate şi să le ţineţi lângă voi, pentru a absorbi energetic inspiraţie şi încurajare de la fiecare din lecţii. Chiar decizia pe aţi luat-o de a vă înscrie la acest curs a declanşat, fiind catalizatorul unor schimbări pozitive pentru voi.

Decizia a fost semnalul trimis universului că doriţi să vă cunoaşteţi şi să vă folosiţi pe deplin de darurile spirituale şi de scopul vieţii. Universul şi îngerii vor continua să vă îndrume în acest proces.

Scopul vieţii voastre este ceva de care trebuie să vă amintiţi, să predaţi despre el, făcând dovada de iubirii şi luminii. De fiecare dată când alegeţi iubirea, vă veţi fi împlinit acel scop. De fiecare dată când uitaţi să iubiţi, aveţi şi ocazia de a vă reaminti – ceea ce face de asemenea parte din scopul vieţii voastre.

Aveţi uimitoare puteri, cum ar fi aceea de a produce distorsiuni în liniaritatea timpului, ceea ce va face ca scopul vieţii şi dorinţele voastre să se manifeste mult mai rapid; să manifestaţi şi să aduceţi vindecarea pe loc; şi chiar să fiţi în două locuri, în acelaşi timp, să călătoriţi în astral şi să levitaţi. Nu există nici un fel de limite în ceea ce puteţi voi face, doar dacă nu credeţi în limitare. Cu cât rămâneţi centraţi pe gânduri şi acţiuni pline de iubire, cu atât veţi accesa mai multă putere. Lumea contează pe voi, pe toţi oamenii indigo şi indigo-cercetaşi, pentru a aduce pe pământ îndelung aşteptata energie a cooperării, manifestării şi integrităţii. şi aceasta începe o dată cu voi, începe cu fiecare din alegerile pe care le faceţi, în fiecare moment al zilei. Reamintiţi-vă în permanenţă că nu există gânduri neutre, că fiecare lucru pe care îl gândiţi se va manifesta în plan material. Deci, alegeţi doar acele gânduri care aduc iubire şi putere. Îngerii vă vor ajuta în acest proces, dacă îi veţi ruga să o facă.

Vă rog să vă reaminţi că, indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul vostru, puteţi alege pacea. Pacea voastră nu depinde de acţiunile altor persoane. Vă rog, nu vă amânaţi pacea şi fericirea, doar pentru că guvernul, familia sau alte condiţii sau persoane nu se schimbă.

Alegeţi pacea acum şi priviţi cum toate culorile vor deveni mai strălucitoare, în jurul vostru! Nu-i puteţi învăţa pe alţii despre pace, până nu aţi dobândit-o voi înşivă mai întâi. Dacă ieşiţi din matcă (cum o facem toţi, din când în când), iertaţi-vă, învăţaţi ceva din această experienţă şi reveniţi. Familia voastră indigo, îngerii şi arhanghelii, ca şi Creatorul – toţi vă sprijină.

Întregul univers se află cu adevărat de partea voastră, pentru că pe urma acestei izbânzi fiecare va avea numai de câştigat. Meritaţi tot ceea ce este mai bun pe lume, ca noi toţi. Vă mulţumesc că existaţi. Vă mulţumesc pentru angajamentul vostru pe calea păcii. Vă mulţumesc pentru faptul că sunteţi VOI!

Cu iubire şi pace, Doreen, Jimmy, comunitatea iubitoare şi familia AngelTherapy