Lecţia 5

Mânia indigo

În Lecţia 5, vom analiza puterile şi darurile pe care le presupune mânia indigo.

În afară de sensibilitate, multe persoane indigo mai au în comun o trăsătură caracteristică: ele sunt extrem de preocupate şi mâniate de unele aspecte etice. Sunt nemulţumite sau mâniate de războaie, de lipsa de onestitate, de nedreptate, poluare sau inegalităţi. Dacă resimţiţi o grijă sau mânie profundă pentru unul din aspectele de mai sus, considerând că ar trebui să faceţi ceva pentru a-l îndrepta, acesta este mai mult decât un semnal al identităţii şi puterii voastre indigo.

Copiii şi cercetaşii indigo au o personalitate „războinică”. Chiar dacă sunteţi timizi sau introvertiţi, puteţi avea o personalitate războinică. Aceasta înseamnă că sunteţi mânaţi de o puternică dorinţă de a deveni campioni ai unei cauze, de a-i ajuta pe cei slabi sau defavorizaţi (cum ar fi copiii, cei vârstnici, animalele), de a corecta o situaţie inechitabilă. Sunteţi nişte „războinici ai păcii”.

Copiii şi cercetaşii indigo au ca obiectiv al grupului lor de suflete, alungarea energiei vechi de pe planetă. Această energie veche se manifestă prin lăcomie, corupţie şi spirit de competiţie. Persoanele indigo fiind extrem de sensibile la energia veche, veţi resimţiţi probabil mânie ori de câte ori vă întâlniţi cu cineva care recurge la ea. Important este să vă canalizaţi această preocupare profundă într-un mod pozitiv, astfel încât ea să vă ajute vouă şi misiunii voastre..

Neabordată corect, mânia poate duce la deprimare, anxietate, abuz de medicamente şi alte substanţe, probleme de sănătate, labilitate psihică sau violenţă. În această lecţie, vom începe să discutăm despre cum trebuie să ne canalizăm această mânie sau profundă dezamăgire în modalităţi constructive.

Persoanele indigo sunt militanţi înnăscuţi. Este militantă acea persoană care ia atitudine pentru a corecta o situaţie. Printre militanţii celebri ai lumii se numără dr. Martin Luther King Jr., care a slujit cauza egalităţii rasiale şi Maica Tereza, care a dat o mână de ajutor săracilor. Ambii şi-au asumat un rol de conducători, canalizându-şi mânia şi preocuparea resimţite faţă de problemele de interes pentru ei, de o manieră productivă.

Primul pas în canalizarea productivă a mâniei/preocupării este cel de depersonalizare a situaţiei respective. Acest lucru înseamnă o eliberare a aspectelor legate de ego (sinele inferior pe care îl avem toţi). Egoul nu-şi doreşte să vadă care ne sunt propriile „năluci” lăuntrice (probleme ale energiei vechi legate de teamă, vinovăţie, lăcomie, etc.), ci urmăreşte să le vadă pe ale altora – deci, nu pe cele din interiorul nostru. Acest lucru este denumit „proiecţie”. Deci nălucile pe care le vedem la alţii sunt, de fapt, oglindiri ale propriilor noastre năluciri. Atunci când judecăm o altă persoană, aceasta are întotdeauna ceva în legătură cu propriul nostru sine. Nălucile altora ne reamintesc, într-un mod inconştient, de ale noastre proprii. Cea mai uşoară cale de a ne curăţa de năluci este să începem să observăm motivele pentru care îi judecăm pe alţii. Este o minunată ocazie de a ne revendica şi limpezi propriile năluci!

Atunci când veţi observa că sunteţi mânios, iritat sau pe punctul de a judeca pe altcineva, rostiţi această puternică afirmaţie de curăţare: „Sunt dispus/ă să eliberez această parte din mine, care se simte iritată, atunci când se gândeşte la tine.” Apoi respiraţi adânc şi fiţi liniştit, până ce se produce eliberarea. Veţi resimţi probabil fiori şi furnicături, cât timp corpul fizic va elibera. Acesta este un semnal pozitiv care ne indică o schimbare sănătoasă.

Este imposibil să îl judeci pe altul, fără a proiecta, în acelaşi timp, şi ceva din propriile năluciri ale egoului. Vă rog să nu vă judecaţi pentru faptul că egoul vostru are năluciri. Acestea sunt o parte normală, firească a vieţii. Important este să le recunoaşteţi, fiind hiperconştienţi de orice judecăţi aţi fi tentaţi să aruncaţi asupra altora. Nu oferiţi nici un fel de puteri suplimentare egoului, supărându-vă din această pricină. Nu faceţi decât să eliberaţi, cu iubire şi pe măsura conştientizării lor, nălucirile egoului.

Temă pentru Lecţia 5

ţineţi un jurnal în care veţi trece situaţiile şi persoanele care vă declanşează mânia, supărarea sau iritarea. Scrieţi acolo despre simţămintele pe care vi le trezesc acelea, rostind afirmaţia: „Sunt dispus/ă să eliberez acea parte din mine care se simte iritată atunci când eu mă gândesc la tine.”

Dacă mânia pe care o resimţi este copleşitoare, scrieţi despre ea şi puneţi-o în „cutia” voastră specială prin care comunicaţi cu Dumnezeu, despre care am vorbit în Lecţia 4. Această cutie vă va ajuta să eliberaţi emoţiile şi situaţiile care vă copleşesc, îngăduindu-vă să vă deconectaţi de ego, pentru a putea lăsa ca înţelepciunea divină să vă poată ajuta.

Exerciţiu pentru eliberarea mâniei împotriva de sine – de făcut la nevoie.

Mânia este răspunsul firesc pe care îl resimţim ori de câte ori suntem ameninţaţi de ceva sau temători. Atunci când simţi mânie pentru ceva făcut de tine, imaginează-ţi că, în faţa ta, se află un copilaş de trei ani. Ai putea să te superi cumva pe un copilaş de trei ani sau l-ai lua pur şi simplu în braţe, pentru a-l linişti?

Pe răstimpul următoarelor 7 zile – în fiecare dimineaţă şi seară – priveşte-te în oglindă şi rosteşte „te iubesc”, până ce vei resimţi efectul acestei afirmaţii. Observă cum se va disipa mânia pe care o resimţeai.