Lectia 9

Cei de Sus vă ajută

În Lecţia 9 vom discuta despre felul cum putem lucra cu puternicii arhangheli şi cu maeştrii înălţaţi, pentru a continua procesul de edificare a forţei şi clarităţii interioare, legate de puterea indigo.

Din momentul în care voi şi ghizii voştri au conlucrat pentru a vă făuri misiunea globală, înainte de a vă încarna, este logic că Cei de Sus vor continua să vă ajute şi să vă susţină în fiecare din aspectele misiunii voastre.

Curgerea energiei iubitoare a Spiritului este aidoma unui fluviu care vă sprijină în orice mod. Depinde de liberul vostru arbitru cât de mult vă veţi cufunda în această curgere. Puteţi doar să vă muiaţi talpa piciorului (primind doar mici beneficii) sau puteţi să vă bălăciţi de-a dreptul cu ambele. Sau puteţi să plonjaţi şi să vă bucuraţi de mutaţii pozitive imense, chiar acum!

Fiind un indigo sau indigo-cercetaş sensibil, este foarte probabil că aţi avut deja experienţe cu îngeri. Îngerii sunt spirite lipsite de ego care sfidează o clasificare şi care acţionează ca mesageri ai înţelepciunii şi iubirii divine. Însuşi numele de înger înseamnă „mesager al Domnului.”

Gândiţi-vă că îngerii sunt nişte cărăuşi ai scrisorilor de la divinitate, cei care poartă mesajele venind de la Creator către cei creaţi, adică voi. Voi, ca oricine altcineva, aveţi cel puţin doi îngeri păzitori care vă sunt neîntrerupt alături.

Aceşti îngeri au fost dintotdeauna cu voi şi vor continua să vă fie în preajmă. Scopul lor este acela de a vă da o mână de ajutor cu creşterea voastră spirituală personală şi cu misiunea voastră globală. Îngerii doresc să vă ajute în oricare din modurile care v-ar aduce pacea.

Totuşi, din pricina legii liberului arbitru, pe baza căruia a fost creat întreg universul, îngerii nu pot interveni în vieţile voastre, decât dacă le-aţi acordat această permisiune. Acest lucru îl faceţi atunci când le cereţi ajutorul. Acest ajutor îl puteţi solicita cu voce tare, cu voce mentală, prin scris sau cântat. Important este să le cereţi ajutorul.

Îngerii voştri păzitori sunt conduşi de nişte îngeri mult mai mari şi mai puternici numiţi „arhangheli.” Arhanghelii nu au nici un fel de restricţii de timp şi spaţiu, astfel încât ei pot fi, simultan, alături de toţi cei care le solicită ajutorul. Ei pot avea întâlniri individuale, unice cu fiecare din aceste persoane. Nu trebuie niciodată să vă îngrijoraţi că cereţi ajutorul îngerilor sau arhanghelilor pentru lucruri care par mărunte şi lipsite de importanţă. Ei doresc să aducă lumii pacea, pentru fiecare persoană în parte, ajutându-vă în orice privinţă v-ar aduce această pace. Îngerii şi arhanghelii vă pot ajuta în misiunea şi darurile voastre spirituale de indigo.

Iată aici patru arhangheli care vă pot ajuta cu precădere, alături de îngerii voştri păzitori, Arhanghelul Mihail. Mihail ne ajută să ne eliberăm de frică. El ne şi protejează. Mihail este cel care ţine registrele pentru lucrătorii cu lumina (generaţia anterioară celei indigo sau indigo-cercetaş), astfel încât ei să îşi poată reaminti menirea sufletului lor. Chemaţi-l pe Mihail atunci când aveţi nevoie de curaj, protecţie sau putere.

Arhanghelul Metatron. Principalul rol al lui Metatron este acela de a-i ajuta pe indigo şi indigo-cercetaşi. El supraveghează înregistrările din Akasha pentru misiunile personală şi globală ale fiecărui indigo sau indigo-cercetaş şi vă poate ajuta să vă amintiţi care este misiunea voastră. Metatron vă poate ajuta să vă gestionaţi programul, astfel încât să acordaţi mai mult timp adevăratelor voastre priorităţi. Chemaţi-l pe Metatron când aveţi nevoie de claritate, motivaţie sau încurajare.

Arhanghelul Jophiel. Jophiel ne ajută să avem gânduri iubitoare, pozitive. Ne ajută să ne eliberăm de îndolieli, nelinişte, vinovăţie şi alte energii care ţin de ego. Jophiel ne mai ajută să ne înfrumuseţăm ambientul, debarasându-ne de lucrurile de proastă calitate sau inutile, dar înconjurându-ne de muzică, o iluminare corespunzătoare, cristale, parfumuri şi alte asemenea minunăţii. Chemaţi-l pe Jophiel atunci când aveţi nevoie de ceva înălţător.

Arhanghelul Raphael. Raphael este îngerul vindecării . El îi sprijină pe vindecăori (inclusiv pe cei care aspiră să ajungă la tămăduire), ajutându-ne pe noi, pe cei dragi, pe animalele noastre favorite, pe clienţii noştri, să ne vindecăm în plan fizic. Raphael mai este şi îngerul care ne ajută să dăm jos cărţile de pe rafturi, pentru a le şi citi. Chemaţi-l pe Raphael pentru oricare din aspectele legate de vindecare.

Temă pentru Lecţia 9

Când mergeţi, în această seară, la culcare invitaţi-i pe arhangheli să lucreze cu voi, în timpul somnului cu vise. Îngerilor le place să se conecteze cu noi, în timp ce dormim, întrucât atunci şi egoul nostru doarme, noi fiind extrem de receptivi la sprijinul şi îndrumarea lor iubitoare. Iată aici o invocaţie pe care vă sugerez să o folosiţi atunci când simţiţi că vă cuprinde somnul:

„Arhanghele Mihail, vino te rog în somnul meu din această noapte şi curăţă-mă de toate temerile care îmi blochează trăirea păcii, credinţei şi amintirii misiunii mele. Mihail, ajută-mă, te rog, să am curajul de a face oricare din schimbările care sunt necesare pentru ca eu să resimt şi să aduc mai multă iubire şi lumină. Te rog să mă ajuţi, făcând ca experienţele mele să fie paşnice şi armonioase, iar ei voi îngădui ca viaţa mea să fie vindecată de orice.”
„Arhanghele Metatron, te chem la mine acum. Te rog să mă vizitezi în somnul meu din această noapte şi să mă ajuţi să-mi reamintesc întrutotul misiunea mea. Te rog să deschizi registrele unde se află înscris obiectivul sufletului meu şi să mă ajuţi să îmi cunosc cu adevărat care îmi este misiunea predestinată, cea pe care trebuie să o realizez.”
„Arhanghele Jophiel, te chem la mine acum. Te rog ajută-mi să gândesc, să vorbesc şi să acţionez de la nivelul Sinelui meu Superior. Te rog să faci să tacă vocea egoului, pentru a ma putea ajuta să ascult de vocea Iubirii. Jophiel, ajută-mă să-mi purific şi să-mi înfrumuseţez inima, pentru a putea resimţi mai ades compasiunea şi iubirea. Ajută-mă să mă văd şi pe mine, şi pe alţii prin ochii tăi, Jophiel.”
„Arhanghele Raphael, te chem în visele mele din această noapte. Te rog să îmi activezi capacităţile mele naturale de vindecare. Te rog să-mi îndrumi şi să-mi îndrepţi paşii pe calea mea de vindecător. Te rog să mă vindeci de orice comportamente nesănătoase sau care creează dependenţă şi care îmi micşorează nivelurile energetice sau respectul de sine. Motivează-mă, te rog, să am o grijă deosebită de trupul meu.”

„Vă mulţumesc tuturor, şi ţie Creatorule, şi vouă, Arhanghelilor, pentru iubirea, îndrumarea şi vindecarea pe care mi le-aţi adus.”

Somn uşor!