Singurătate

Cu perdelele lăsate,
Şed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.
Stoluri, stoluri, trec prin minte
Dulci iluzii. Amintiri
Ţârâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,
Sau cad grele, mângâioase
Şi se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.
În odaie prin unghere
S-a ţesut păienjeniş
Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş.
În această dulce pace
Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la cărţi ei mi le rod.

Ah! De câte ori voit-am
Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui;
Dar atuncea greieri, şoareci,
Cu uşor-măruntul mers;
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.
Câteodată… prea arare…
A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa…
Este Ea. Deşarta casă
Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoană de lumină.
Şi mi-i ciudă cum de vremea
Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.