Eu aici si acum

cu  Roberta Mirela Neamţu şi Camelia Daniela Cioba

Cum să faceţi faţă stresului şi să-l evitaţi

Situaţia:
Noi trăim într-o lume care este din ce în ce mai pretenţioasă. Mediul în care ne desfăşurăm activitatea se schimbă în mod constant. Situaţia economică devine şi mai provocatoare. Presiunea zilnică este îngrozitoare datorită programelor foarte strânse, volumului mare de muncă, a şirului lung de responsabilităţi, mobilităţii, expunerii la zgomot, etc.

Consecinţele:
Stresul fizic, mental şi emoţional cauzat de toate aceste influenţe îşi cere tributul. De cele mai multe ori atenţia noastră se focalizează pe lumea din exterior. Noi nu mai suntem deloc conştienţi de interesele şi nevoile noastre interioare. Cu toate că suntem aprovizionaţi cu tot ceea ce trupurile noastre au nevoie, şi avem un sistem medical foarte bine dezvoltat, din ce în ce mai mulţi oameni se îmbolnăvesc. Scade motivaţia şi capacitatea de a trăi pe deplin viaţa.

O cale către puterea interioară şi vitalitate:
Cu cât ne odihnim în centrul nostru şi avem acces la forţele şi resursele noastre interioare, cu atât suntem mai puternici şi echilibraţi, înfruntând cu mai multă uşurinţă provocările de zi cu zi. Bucuria noastră de a trăi creşte. Liniştea interioară ne afectează pozitiv starea noastră de a fi. Atunci când învăţăm să fim atenţi la gândurile şi emoţiile noastre, le putem influenţa în mod conştient. Ajungem la o atitudine pozitivă şi la un simţ al umorului dezvoltat – sănătatea, satisfacţia şi motivaţia interioară cresc direct proporţional.

În timpul acestei zile vom lucra cu metode diferite:

Învăţăm cum să devenim treji şi conştienţi de procesele mentale şi emoţionale
Direcţionăm conştienţa în mod voit pentru a influenţa aceste procese
Exerciţii fizice pentru a relaxa corpul
Metode de experimentare a armoniei interioare

Acest atelier sprijină participanţii în a înţelege conştient presiunile şi provocările vieţii. Aceasta creează fundamentul prin care putem mânui, iar în final să reducem sau să evităm stresul. Exerciţiile pe care le vom experimenta în această zi se pot folosi zilnic.

Roberta Mirela Neamţu: economist, mediator, artist plastic şi terapeut holistic.

Camelia Daniela Cioba: educator Waldorf, jurnalist şi terapeut holistic.

Program:

sâmbătă: 18:00 – 21:00
duminică: 9:30 – 14:00

data program localitate loc preţ contact
vezi mai jos – Bucureşti Str. Vişinilor nr.17, sector 2 (zona Hala Traian/ tramvaiele 5, 14)

Pretul. c/v a 110 euro 
Preţul nu include cazare sau masă!

Termenul limită de înscriere: 15 zile înainte de data stabilită de începere a seminarului.

 

Observaţie: evenimentul se va organiza dacă există un grup de minimum 10 persoane înscrise.

Persoane de contact: Roberta Neamţu, 0722330652, roberta.neamtu@floarea-vietii.ro, roberta_neamtu@yahoo.com

Floarea Vieţii în Natură, Artă şi Conştiinţa

cu  Roberta Mirela Neamţu şi Camelia Daniela Cioba

Geometria este considerată sacră pentru că modelele de bază ale existenţei includ spaţiul, timpul şi forma. Altfel spus, forma, spaţiul şi timpul sunt un rezultat direct al frecvenţei. Materia însăşi există datorită faptului că energia acesteia se menţine într-o stare anume, ca substanţă a vibraţiei.

De aceea creaţia există şi se manifestă ca tipare energetice sub formă de undă, care se aliniază în funcţie de anumite forme directoare, predefinite. Astfel se explică de ce tonurile Creaţiei se propagă peste tot, prin diverse medii din univers, determinând în acest fel manifestări predictibile, repetabile, care sunt reacţii la aceste tonuri. Toate acestea se pot vedea sub forma sistemelor stelare, a planetelor, atomilor, celulelor şi cuantelor. Tonuri multiple se manifestă simultan, ca nişte corzi armonice ale informaţiei, determinând energia să se combine în tipare diverse care sunt condiţionate de nivelele de dimensiune.

Înţelepţii din vechime au prezentat toate acestea astfel:

„La început, a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. La început, el a fost cu Dumnezeu; toate lucrurile s-au făcut prin El şi fără El nimic nu s-a făcut din câte s-au făcut. În El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. ” (BIBLIA, IOAN, 1: 1).

Programul:

Concepte ascunse şi manifestate în spectrul energiei;
Materie, idee şi funcţie – trei nivele de manifestare a energiei;
Proprietăţile numerelor, forma lor geometrică, calităţi şi maniere de manifestare în percepţia noastră;
Dincolo de raţiune;
Numărul de Aur, şirul lui Fibonacci, spiralele: modalităţi ale Naturii de a unifica funcţionalitatea, frumuseţea şi progresia armonică;
Desen şi pictură cu geometria sacră.

Instructori:

Roberta Mirela Neamţu: economist, mediator, artist plastic şi terapeut holistic, masterat în analiza conflictelor şi refacerea după efort şi recuperarea post-traumatică în educaţie fizică şi sport. Motivul studierii Geometriei Sacre sunt căutările personale asupra înţelegerii universului, naturii, artei şi conştiinţei;
Camelia Daniela Cioba: educator Waldorf, jurnalist şi terapeut holistic. Studiul Geometriei Sacre este motivat de căutările şi experienţele legate de înţelegerea existenţei.

Materiale necesare individual: 1 caiet A4 cu foaie cu pătrăţele, 1 caiet A4 cu foaie velină, compas, echere, creion negru, creioane colorate, foarfecă mică pentru hârtie, lipici. 

Preţul- 200 lei 
Preţul nu include cazare sau masă!

 

Persoane de contact: Roberta Neamţu, 0722330652, roberta.neamtu@floarea-vietii.ro, roberta_neamtu@yahoo.com

Introducere în Sărurile minerale Schüssler

prezentat de Gerhild Baloşan

Acest seminar se adresează tuturor persoanelor care sunt interesate de propria sănătate, terapeuţilor din diferite sisteme de vindecare, şi nu în ultimul rând terapeuţilor şi practicanţilor din domeniul frumuseţii, wellness.

Mai preţioasă decât toate este sănătatea!

În timpul acestui seminar veţi fi introduşi în tainele biochimiei naturale.

Este un sistem de vindecare natural, recunoscut şi apreciat încă din perioada primului război mondial, care a fost înfiinţat de Dr. Wilhelm Heinrich Schüssler, fondatorul Biochimiei.

Chiar de atunci a fost considerat un sistem de bază, până în momentul în care a fost dat la o parte de industria farmaceutică, unde a devenit prioritara tratarea omului, şi nu neaparat vindecarea lui.

Cu toate că industria farmaceutică este cea care se află în top, Sărurile minerale Schüssler sunt mereu prezente şi pentru multe persoane, de neuitat.

Redescoperiţi vindecarea şi frumuseţea naturală!

Veţi afla ce înseamnă să VINDECI cu adevărat!

Vindecarea adevărată începe direct de la sursă, şi nu se face doar prin tratarea simptomelor.

Vindecarea încorporează trupul, sufletul şi spiritul!

Într-un mod uşor şi pe înţelesul tuturor veţi primi „UNELTELE” necesare pentru a folosi singuri sărurile minerale.

Veţi învăţa să acordati atenţie semnelor care apar pe faţă, care indica o carenţă minerală, cu mult timp înainte ca aceasta să fie vizibilă în sânge.

Introducere în Sărurile Minerale Schüssler:

acţiunea acestora
scurtă prezentare a sărurilor
acţiunea lor în caz de boală
folosirea preventivă
terapia cu sărurile minerale
alifii/creme naturale care conţin săruri minerale
care sunt semnele analizei faciale;
diagnostic facial pentru participanţi
întreţinerea frumuseţii cu ajutorul alifiilor naturale

Şedinţe particulare pentru analiza facială, simptome şi recomandarea terapeutică pot fi rezervate pe adresa: gerhildb@yahoo.de. Costul unei şedinţe: 35 Euro; durata: 30 de minute. Şedinţa detaliată, inclusiv analiza feţei, analiza simptomelor şi recomandare terapeutică: 60 Euro/oră.

Grup/Forum: health.groups.yahoo.com/group/Aiki-therapie/

Pentru alte informaţii: www.ai-ki-naturalhealing.com
data program localitate loc preţ contact
vezi mai jos Bucureşti va fi anunţat ulterior 120 euro office@floarea-vietii.ro
Preţul nu include cazare sau masă!

Data evenimentului se va stabili după prezentarea intenţiei Dvs. de a participa la acest eveniment. Această dată va fi şi în funcţie de formarea unui grup de minimum 10 persoane înscrise, precum şi de posibilitatea lectorului de a susţine seminarul.

Dacă s-a stabilit data evenimentului, aţi achitat avansul şi dar aţi confirmat participarea la eveniment în data stabilită- restituirea avansului se poate face astfel:

când retragerea se face cu 10 zile înainte, avansul se va restitui menţinând 10% din sumă pentru cheltuieli administrative;
când retragerea se solicită cu 1 săptămână înainte de începerea seminarului, avansul nu se mai returnează datorită imposibilităţii realizării unor modificari administrative.

în cazul în care aţi achitat avansul şi NU aţi confirmat participarea la semniar în data stabilită, puteţi opta pentru participarea la o data stabilita ulterior a evenimentului la care v-aţi înscris sau la alt eveniment organizat.

Taxa de participare se va plăti astfel:

40% în contul specificat în formularul de înscriere respectiv
60% în prima zi de workshop

Pentru a planifica şi organiza cât mai bine aceste evenimente sunteţi rugaţi să vă înscrieţi, în caz contrar vom fi puşi în situaţia de a nu vă acorda suportul de curs sau organizarea evenimentelor va fi defectuoasă . Se pot considera înscrise oficial la acest seminar doar persoanele care au completat formularul de participare, au achitat avansul şi au primit confirmarea prin e-mail.

Pentru înscriere vă rugăm:

să completaţi şi să trimiteţi formularul de înscriere prin e-mail la office@floarea-vietii.ro
să achitaţi 40% din contravaloarea taxei de participare;
să trimiteţi dovada efectuării plăţii prin e-mail la : office@floarea-vietii.ro, pentru a fi înscris oficial. în cel mai scurt timp veţi primi prin e-mail confirmarea înscrierii (respectiv a plăţii efectuate de dumneavoastră.)

Dacă vă înscrieţi la mai multe seminarii până la data limită de înscriere, puteţi beneficia de o reducere de 15% la unul dintre acestea!

După data limită de înscriere, puteţi să vă înscrieţi la unul dintre seminariile prezentate, dar date fiind modificările necesare ce vor interveni în organizarea seminariilor, costurile vor creşte cu 15%.

Persoane de contact: Roberta Neamţu, 0722330652, roberta.neamtu@floarea-vietii.ro, roberta_neamtu@yahoo.com

Creativitate prin desen, culoare şi mandale de lumină

cu  Roberta Mirela Neamţu

mandala creativitateDescoperirea calităţilor noastre nebănuite.

Cursul este destinat atât adulţilor cât şi copiilor.

Cercetările arată că până la ora actuală doar 10% din capacitatea creierului uman este folosit. Se ştie despre el că emite pe mai multe lungimi de undă, produce curenţi sub formă de energie electrică, nu doarme niciodată (când conştientul doarme, este activ subconştientul), poate acumula mereu noi cunoştinţe, poate evolua şi îşi poate dezvolta noi aptitudini.

Creierul uman este alcătuit din trei părţi: arhicortexul şi cele două emisfere, stângă şi dreaptă, ale neocortexului. Emisfera dreaptă este sediul funcţiilor creative şi imaginative iar emisfera stângă este sediul raţionalului şi al gândirii abstracte. Creierul drept percepe lucrurile global, iar cel stâng analizează totul pe bucăţele. Omul modern funcţionează mai mult cu lobul stâng, supremaţie ce pare a fi determinată de elemente sociale, rezultând de aici o percepţie imperfectă asupra realităţii.

La ce ne ajuta sa ne dezvoltam creativitatea?
pasăreCreativitatea ne poate ajuta sa luam decizile cele mai corecte pentru noi, ne da posibilitatea de a vedea mai multe oportunitati si cai.

Emisfera dreaptă a creierului poate fi stimulată prin diverse metode care ţin în principal de exersarea imaginaţiei şi a creativităţii, precum şi de interiorizare: muzică, dans, artă în general, izolare senzorială, meditaţie, concentrare, relaxare.

în acest seminar ne vom întâlni cu creativitatea noastră, descoperită sau nu, prin desen cât şi prin mandale de lumină. Vom da frâu liber imaginatiei pentru câteva ore şi vom explora interiorul nostru într-un mod foarte simplu şi plăcut.

Programul:

  • Atelier pentru copii – primul modul
  • Atelier pentru adulţi – al doilea modul
  • Atelier pentru adulţi şi copii – al treilea modul
    Acest atelier va fi destinat atât copiilor cât şi adulţilor.
    Este un atelier prin care copiii îi vor învăţa pe adulţi prin desen şi imaginaţie.
data program localitate loc preţ contact
vezi mai jos Bucureşti Str. Vişinilor nr.17, sector 2
(zona Hala Traian/ tramvaiele 5, 14)
300 lei office@floarea-vietii.ro
Preţul nu include cazare sau masă!

Observaţie: evenimentul se va organiza dacă există un grup de minimum 10 persoane înscrise.

Persoane de contact: Roberta Neamţu, 0722330652, roberta.neamtu@floarea-vietii.ro, roberta_neamtu@yahoo.com

Numerele povestesc

O introspecţie în lumea numerelor cu Roberta Mirela Neamţu 

Universul este număr, formă, culoare şi sunet.
Primul este numărul.
Cuvantul număr inseamnă a număra, a povesti.
Astfel, numerele spun poveşti.

 

Numărul nu reprezintă doar o cantitate pe care o adunăm, o multiplicăm sau o împărţim, el are şi un conţinut. Este o fiinţă şi putem rezona cu ea, deoarece lucrează cu noi. Este un purtător de informaţii şi în acelaşi timp un intermediar.

Numerele sunt clare, pure, incoruptibile, fără sentimente şi emoţii.

Este foarte greu, aproape imposibil de a recunoaşte şi de a înţelege în totalitate esenţa sau fiinţa unui număr.

S-au scris multe cărţi despre numere şi fiecare carte îşi prezintă punctul de vedere, şi credeţi-mă există multe opinii. Este foarte bine aşa, deoarece fiecare intră pe propria uşă în această ştiinţă a numerologiei.

Nu intenţionez să scriu o carte despre numerologie, prin care să analizaţi sau să interpretaţi nume sau zile de naştere.

Doresc să prezint o altă modalitate, un alt drum pentru a înţelege, a descoperi şi a crea legături cu esenţa numerelor.

Acest material este gândit ca o prezentare, care oferă elevului un material de bază, şi oportunitatea de a descoperi ulterior legăturile şi ştiinţa care se ascund în spate.

În timp ce scriam această prezentare, am simţit intenţiile numerelor. Într-un mod simplu şi jucauş mi-au arătat cum le pot combina şi ce au ele de povestit.

Tot acest timp m-am concentrat însă pe esenţă, renunţand la formulele matematice complicate.

Invit învăţăceii de a continua aceste cercetări. Acest material nu ridică dreptul de perfecţiune sau finalizare.

În principiu, doresc să spun, cum că acest material este gândit în primul rând pentru a ânţelege conţinutul numerelor mental, emoţional şi pentru a folosi acestea în propriul proces de evoluţie.

Din propria mea experienţă cu numerele ştiu că energia numerelor poate activa procese de evoluţie şi chiar elimină anumite blocaje.

Această prezentare este în special pentru cei care au absolvit acest seminar „Numerele povestesc”.

Nu este permisă modificarea, copierea sau prezentarea în public a conţinutului.

Doresc din toată inima învăţăceilor mei, multă bucurie şi cât mai multe experienţe pozitive şi interesante în drumul lor către aceste fiinţe numite numere.

De asemenea doresc să amintesc că am o abordare foarte personală în universul matematic al numerelor. Am reuşit să combin multe informaţii, lăsand astfel numerele să vorbească.

Am citit multe cărţi despre numerologie, despre numere, şi am acumulat multe informaţii utile. Însă doar cand am început să „mă joc” cu numerele, ele au început să-mi povestească propria istorie.

Conţinutul prezentarii
Această prezentare descrie numerele de la 1 pîna la 113 şi relaţia lor cu:

  • cifrele prime
  • numerele tatălui
  • a elementelor, a greutăţii atomice şi a numerelor de frecvenţă
  • a planetelor
  • descompunerea şi împărţirea lor
  • a geometriei
  • cele 20 de arhetipuri şi cele 13 sunete din calendarul Maya

Despre numerele prime:
După spusele Dr. Peter Plichta, numerele 2 şi 3 de fapt, nu sunt numere prime. De aceea eu le-am numit numere creatoare, din ele se nasc toate celelalte numere:

1 = 5, 7, 11, 13, 17, 19, 23, 29, 31, 39 …
2 = 4, 8, 10, 14, 16, 20, 22, 26, 28, 32 …
3 = 6, 9, 12, 15, 18, 21, 24, 27, 30, 33 …

Numerele 1, 2 şi 3 reprezintă începutul a trei grupuri egale de numere şi de aceea sunt considerate numere prime.
Numerele din primul rând se pot împărţi prin ele însele.
Numerele din al doilea rând se pot împărţi prin numărul 2.
Numerele din rândul al 3-lea se pot împărţi prin numărul 3.

Preţul c/v  200 euro
Preţul nu include cazare sau masă!

Persoane de contact: Roberta Neamţu, 0722330652, roberta.neamtu@floarea-vietii.ro, roberta_neamtu@yahoo.com

Call Now Button