Filozofii si tehnici

Atunci când creştem în lucrul cu Sinele vine un moment în care Dumnezeu, Viaţa, Creaţia sau oricum doriţi să-i spuneţi ne trimite semnale prin care suntem anunţaţi că este timpul să împărtăşim şi cu ceilalţi tot ceea ce am conştientizat în urma trăirilor, experienţelor şi învăţăturilor primite.

Ca să ajungem să înţelegem că suntem cu toţii Una uneori este necesar să ajutăm pe cei care sunt altundeva faţă de noi, iar noi să fim ajutaţi de cei care sunt cu un pas înaintea noastră. Fiecare are ritmul său de manifestare şi una dintre cele mai minunate experienţe pe care o putem trăi este să ne punem unii în slujba altora cu iubire, încredere, credinţă, compasiune, graţie divină şi recunoştinţă.

Tocmai pentru că trăim aceste vremuri minunate avem şansa să ne descoperim şi să ne oferim lumii exact aşa cum suntem curaţi, autentici şi plini de lumină.

Echipa Fundaţia „Floarea Vieţii

Floarea vietii

 

floarea vieţiiAm ales şi rezonat atât cu denumirea Floarea Vieţii cât şi cu simbolul ei, deoarece el reprezintă pentru noi o renaştere/transformare a fiinţei, creaţie şi manifestare, formă şi conţinut, înţelepciune şi cunoaştere, adevăr şi realitate.Simbolul florii vieţii se regăseşte în multe din culturile din întreaga lume fie ele străvechi sau moderne – şi bineînţeles şi în România, mai ales în zona de nord a ţării – dar nu numai, în acest simbol se regăsesc toate elementele constitutive ale universului – pe care noi le numim „solide platonice”.La nivel subconştient, avem toată această cunoaştere, este uneori doar necesar un imbold, o informaţie, un cuvânt sa ne reamintim, ceea ce stim deja.

Echipa Fundaţia „Floarea Vieţii

Calitatea de părinte

Copiii sunt adesea cea mai mare binecuvântare a vieţii şi, de asemenea, cea mai mare provocare a ei.

De peste douăzeci şi cinci de ani părinţii au început să observe că proprii lor copii au o voinţă puternică, o creativitate deosebită, sunt independenţi şi mândrii şi au un nivel ridicat de înţelegere spirituală. Deoarece sunt atât de evoluaţi, de cele mai multe ori găsesc lumea în care trăiesc plictisitoare, devin uşor dezinteresaţi, distraţi şi puţin depresivi.

Din aceste motive părinţii, rudele şi toţi cei implicaţi în creşterea lor se simt frustraţi şi nu ştiu cum să-i educe, ce atitudine să adopte faţă de ei, de întrebările şi problemele pe care le ridică. Cu cât cresc au tendinţa să se izoleze, nu se integrează în mediul în care trăiesc, iar uneori ajung să aibă probleme comportamentale pentru că se simt respinşi, singuri şi plicitsiţi de tot ceea ce se întâmplă în jurul lor.

Încă din perioada preşcolară ei sunt pregătiţi la un nivel la care şcoala nu este pregătită să-i primească şi de aceea sunt consideraţi, neatenţi, neastâmpăraţi, neînţelegători, şi mult prea agitaţi.

Totuşi, dacă îi privim cu atenţie constatăm că aceşti copii sunt extrem de inteligenţi, acumulează o mare cantitate de informaţie cu o viteză uluitoare şi fac nişte legături care până acum se făceau mult mai târziu. Sistemul de notare nu-i mai interesează. Ei ştiu că ştiu şi că sunt foarte buni într-o anumită direcţie. Tot ceea ce doresc este să fie ascultaţi, acceptaţi şi ajutaţi să se exprime într-un mod creativ, care să îi motiveze dorinţa de a învăţa.

Astfel, mulţi părinţi au început să-şi pună întrebări, să-şi dorească să-i ajute şi să-i înţeleagă, fiind conştienţi că de ei depinde modul în care vor creşte, se vor dezvolta şi exprima. Au început să-şi dea seama că tot ceea ce îşi doresc copiii este să le spunem că ştim cine sunt ei şi că putem să găsim acele mijloace de învăţare prin care ei să se simtă liberi şi fără constrângeri.

Call Now Button