Mandala este o unealtă atât de echilibrare cât şi spirituală, obţinută prin desen, cu ajutorul căreia se creează un spaţiu sacru în care se meditează sau se induce o stare de transă. Este un simbol prin intermediul căruia se accesează treptat diferite nivele ale subconştientului, ajungându-se până la a experimenta unimea, forma ultimă prin care se relevă universul.
În sanscrită mandală înseamnă „esenţă” + „conţinere”, iar în tibetană „completare” sau „circumferinţa cercului”. Cuvântul este de origine hindusă şi se întâlneşte în Rig Veda, dar se foloseşte şi în alte religii indiene, în special în buddism.
În ramura tibetană a buddismului s-a dezvoltat desenarea mandalei pe nisip.
Carl Jung spunea despre mandală ca este „o reprezentare a Sinelui interior” şi considera că atunci când desena o mandală era capabil să-şi descopere anumite dereglări emoţionale, pe care apoi le prelucra pentru a contribui la întregirea propriei personalităţi.
Deşi sunt specifice religiilor din India, mandalele se regăsesc atât în creştinism cât şi în iudaism, islamism sau la anumite triburi indigene.
În zilele noastre cuvântul mandală a devenit un termen generic pentru orice plan, hartă sau model geometric care reprezintă, din perspectiva fiinţei umane, simbolistica întregului univers.
Mandalele de Lumină create de Ursula Irrgang ne oferă prin energia lor, armonie pentru corp, psihic şi spirit. Cu ajutorul lor ajungem în propriul nostru centru. Ele ne aduc liniştea interioară. Puterea mandalelor a fost cunoscută deja din timpuri străvechi. în special preoţii tibetani le foloseau pentru vindecări.
Mandalele se bazează pe matematica şirului lui Fibonacci.
Leonardo Fibonacci, un matematician italian din secolul al 13-lea, cunoscut şi ca Leonardo din Pisa, a descoperit că tot ceea ce este viaţă pe această planetă evoluează după o secvenţă prestabilită în formă de spirală. Această secvenţă, aparent simplă, se desfăşoară astfel:
1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55, 89, 144, etc. şi se bazează pe Proporţia (Numărul) de Aur, reprezentând în realitate codul cosmic pentru planeta noastră Pământ.
Mandalele de Lumină, care au la bază codul Fibonacci, reprezintă, prin formele lor geometrice, limbajul Luminii. Ele sunt emiţătoare şi receptoare de informaţii.
Fiecare mandală constituie expresia sufletului nostru şi nu ar trebui interpretată niciodată de altcineva. Doar acela care desenează mandala poate înţelege ce informaţii doreşte să aducă sufletul în conştiinţă. Ajunge să vă deschideţi energiilor subtile şi să desenaţi în linişte, sau ascultând o muzică de relaxare.